Cerc pastoral-misionar la paraclisul Spitalului Filantropia din Craiova

Mai mulți preoți din Craiova au participat miercuri, 2 aprilie 2014, la cercul pastoral-misionar de primăvară, care a avut loc la Paraclisul „Sfântul Pantelimon” din cadrul Spitalului Municipal Filantropia, a precizat Gabriela Popescu de la Biroul de presă al Arhiepiscopiei Craiovei.

Evenimentul a fost precedat de Taina Sfântului Maslu, săvârșită de un sobor de preoți la altarul paraclisului. În cadrul cercului, părintele Sanda Ciprian, de la Parohia „Sfântul Ioan Gură de Aur”, a susținut un referat pe tema Tainei Sfintei Euharistii. „Tema abordată a avut în atenția noastră câteva învățături despre Taina Sfintei Euharistii. Potrivit învățăturii Bisericii, pentru a putea primi Taina Sfintei Împărtășanii trebuie sa ne curățim prin post, însoțit de rugăciune și fapte bune. Importanța Sfintei Euharistii în viața credinciosului a fost subliniată în mod evident de către tema susținută, având ca scop unirea credinciosului în mod tainic cu Trupul și Sângele Mântuitorului, spre o desăvârșire duhovnicească și o curățire sufletească adevarată. La acest eveniment ne-am bucurat de prezența în mijlocul nostru a preacucernicului părinte Adrian Stănulică, consilier social în cadrul Arhiepiscopiei Craiovei”, a precizat părintele Pîrvu Adrian – Claudiu, preot la Paraclisul Spitalului Filantropia.

Comentarii Facebook


Știri recente