Cerc pastoral – misionar în Parohia Țipari, Arad

Parohia Țipari din Protopopiatul Arad a găzduit în prima duminică din Postul Mare, întrunirea preoţilor din Cercul pastoral-misionar Chişineu-Criş. Acțiunea a fost coordonată de părintele Dumitru Daniel-Mirel, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului.

Întrunirea a debutat la ora 17:00, în biserica parohială cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, prin oficierea Tainei Sfântului Maslu, săvârşită de cei nouă preoţi prezenţi.

Cuvântul de învăţătură la Taina Sfântului Maslu a fost rostit de către părintele Dumitru Daniel-Mirel de la Parohia Chișineu-Criș I, care a vorbit celor prezenți despre însemnătatea Ortodoxiei. El a specificat că „această duminică este una cu totul specială, fiind dedicată creștinilor ortodocși, care sunt chemați să-și mărturisească credința cea dreaptă păstrată cu foarte multă jertfă de strămoșii noștri. De asemenea a fost evidențiată și importanța icoanelor în viața creștinilor și a Bisericii, ele fiind adevărate ferestre spre cer prin care ne înălțăm mintea și sufletul spre împărăția lui Dumnezeu încă din această viață”.

Părintele paroh Mihai Oprea a susţinut referatele cu temele: ,,Cultul Bisericii – mijloc de catehizare a tinerilor” și ,,Semnificații ale educației religioase a tinerilor”.

Următoarea întâlnire a preoților din Cercul pastoral-misionar Chișineu-Criș va avea loc în data de 3 aprilie în Parohia Sintea Mare, anunţă pr. Mihai Oprea de la Parohia Ţipari.

Comentarii Facebook


Știri recente