Cerc pastoral în Valea-Almăjului. Ședința a fost prezidată de PS Lucian

Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a prezidat joi, 21 septembrie 2017,  ședința cercului pastoral-misionar din Valea-Almăjului. Aceasta a avut loc la Biserica Sfântul Apostol Toma din Parohia Șopotu Nou, Protopopiatul Băile Herculane.

Evenimentul a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii de un sobor de preoți. În cadrul slujbei, a fost susținută o predică la Duminica a 18-a după Paști de părintele Cătălin Primejdie de la Parohia Prigor. La final, a fost rostită o cateheză cu tema Temeiuri patristice pentru cinstirea sfintelor icoane. Cuvântul a aparținut părintelui Dragoș Vasile de la Parohia Lăpușnicu Mare.

În contextul anului comemorativ, înainte de otpust, a fost oficiată o slujbă de pomenire pentru Patriarhul Justinian Marina, Episcopul Veniamin Nistor și toți clericii și credincioșii care au suferit în timpul comunismului, apărând Ortodoxia, informează diac. Pavel Canea, Consilier Mass Media al Eparhiei.

Tot în prima parte a fost vernisată și o expoziție de icoane vechi aduse de preoții aparținători cercului din parohiile în care slujesc.

Adresându-se celor prezenți, PS Lucian a evidențiat faptul că prin implicarea pastorală a preoților, credincioșii pot fi mai aproape de credință.

Îl rugăm pe Arhiereul Cel Veșnic să ne ajute să Îl putem mărturisi pe El și să putem mărturisi credința în Biserica noastră cea una, sfântă, sobornicească și apostolească. Credem că prin determinarea și mărturisirea preoților și credincioșii noștrii vor fi mai aproape de credință și cu mai multă evlavie față de icoanele Mântuitorului, ale Maicii Domnului și ale tuturor sfinților, a spus Preasfinția Sa.

Subiectele ce au fost prezentate la conferința au avut ca teme:

  • Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și pictorilor bisericești
  • Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului

Primul referat s-a intitulat Stiluri și tehnici de pictură bisericească / materiale folosite în pictură și a fost susținut de părintele Răzvan Rădoi de la Parohia Eftimie Murgu. Cel de-al doilea a fost Justinian Patriarhul: organizator al parohiilor ortodoxe românești din diaspora, expus de părintele Mihail Călin de la Parohia Șopotu Nou.

După prezentarea referatelor au fost luări de cuvânt pentru aprofundarea temelor din cadrul conferinței. De asemenea, s-au mai discutat la această întâlnire și probleme legate de pastorația și misiunea fiecărui preot în parohia pe care o păstorește.

Foto credit: Episcopia Caransebeșului

Comentarii Facebook


Știri recente