Cerc de creație literară la Centrul de zi „Sfânta Sofia”

La Centrul de zi pentru copii „Sfânta Muceniță Sofia” din Capitală, așezământ ce funcționează în cadrul Sectorului social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, se va desfășura din această lună un cerc de creație literară. Scopul activității este dezvoltarea personalității copiilor care provin din familii defavorizate social, informează Ziarul Lumina.

La cercul de creație literară vor participa cei aproape 30 de copii, cu vârste între 6 și 14 ani, elevi de la clasele pregătitoare și până la clasa a VIII-a, care provin din familiile defavorizate social. Această activitate va fi coordonată voluntar de Viorica Provian, profesor de literatura română la Liceul de Muzică „George Enescu” din Capitală. „Cercul de creație literară îi va ajuta foarte mult atât în dezvoltarea propriei personalități, cât și în modul de a gândi și de a privi lumea. De asemenea, această activitate este extrem de necesară, prin faptul că dezvoltă în copii, încă de când sunt mici, ideea de comuniune sufletească între ei, dar și cu cei mari, iar pentru cei mari este un fel de școală care îi învață să dăruiască sentimente, iubire, devotament și să contribuie la zidirea sufletească a tinerei generații”, a explicat profesoara Viorica Provian.

Tot în cadrul Centrului de zi „Sfânta Sofia”, copiii beneficiază după orele de școală, pe lângă masa caldă, de sprijin educațional în efectuarea temelor, consiliere psihologică și logopedică, ajutor material, servicii asigurate de o echipă multidisciplinară formată din preot, coordonator, asistent social, pedagog, logoped, psiholog și voluntari. „Felul în care se desfășoară diferitele activități în acest centru contribuie la dezvoltarea personalității acestor copii. Astfel, Centrul „Sfânta Muceniță Sofia” nu-și dezminte numele. „Sofia” înseamnă „înțelepciune”, iar copiii învață ca să fie mai înțelepți față de viață și în atitudinea față de colegi. Forma aceasta de a educa în afara programului strict al școlii este benefică și foarte modernă. Un modernism care construiește în copii personalitatea de care noi avem nevoie, pentru că și noi, cei maturi, avem nevoie ca tânăra generație să se dezvolte într-un anumit fel”, a mai precizat Viorica Provian, inițiatoarea și coordonatoarea cercului de creație literară.

„Ne străduim să contribuim la îmbunătățirea calității vieții acestor copii și a familiilor lor, pentru a depăși situația de criză în care se află, oferindu-le tot suportul nostru, de la informații esențiale privind drepturile lor până la sprijin concret. Dorim să le oferim încrederea în ei și că suntem aici pentru a-i ajuta, încercând să le construim un viitor mai luminos, să nu fie marginalizați în societate și să aibă șanse și oportunități egale, ca toți ceilalți copii”, a subliniat Laura Irimia, coordonatorul Centrului de zi pentru copii „Sfânta Muceniță Sofia” din Capitală.

Centrul de zi pentru copii funcționează din luna februarie a anului 2011 și se află situat în spatele Spitalului Colțea, în imediata apropiere a bisericii Parohiei Scaune.

Comentarii Facebook


Știri recente