Centrul socio-medical pentru persoane vârstnice de la Hârja a primit vineri un sprijin financiar în cuantum de 30.000 lei din partea Patriarhiei Române.
Ajutorul a fost acordat prin decizie patriarhală pentru a susține depășirea crizei medicale, sociale, financiare și de resursă umană în care se află instituția din Hârja.
Vârstnicii de la Hârja au nevoie de sprijin: viaţa lor este în mâinile noastre
Centrul funcționează în cadrul Asociației „Sf. Voievod Ștefan cel Mare – Hârja”, membră a Federației Filantropia a Patriarhiei Române, şi găzduiește 105 vârstnici, persoane cu dizabilități și boli paliative, iar în slujba acestora sunt 70 de persoane.
„Izolarea preventivă la locul de muncă, din data de 7 aprilie până pe 15 iunie, a tuturor angajaților a determinat dublarea costurilor de alimente și utilități, achiziționarea unor cantități foarte mari de echipamente de protecție și produse igienico-sanitare, utilizarea unor dispozitive noi de dezinfecție pentru tot complexul și spațiile exterioare, contaminarea mai multor angajați și spitalizarea lor, retragerea mai multor angajați de frica îmbolnăvirii, lipsa de personal de îngrijire, închiderea cantinei sociale, a blocului alimentar și a brutăriei proprii, toate acestea au determinat schimbări majore în managementul organizațional și acumularea de deficit financiar fără precedent în istoria de 14 ani a insituției social-medicale de la Hârja”, a declarat Pr. Ilarion Mâță, Președintele Asociației.
Cei care donesc să sprijine instituţia pot dona în conturile:
- În LEI la BCR: RO46RNCB0030128065570017
- În EURO la BCR: RO19RNCB0030128065570018
Sau prin intermediul platformei umanitare ajutamimpreuna.ro
Foto credit: Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului
Vă mulțumim că citiți Basilica.ro