Mutarea unui centru social necesită îndeplinirea unui număr mare de condiții legale, pe lângă dificultatea în sine a găsirii unui spațiu adecvat. Când o astfel de mutare a trebuit să se întâmple în câteva zile, Alexandra Nadane, Director Executiv la Asociația pentru sprijinirea femeii însărcinate și a familiei, a descris reușita ca pe o „minune contemporană”.
„De la un agent care a renunțat la comisionul pe care trebuia să-l ia pentru că știe ce facem, la un spațiu găsit la cel mai mic preț din zonă, ultimul disponibil la acest preț și singurul, dintre zeci de oferte primite, care a fost în conformitate cu Ordinul 27/2019”, a explicat Alexandra Nadane ce au însemnat dificultățile legale și modul rezolvării acestora, adăugând că un binefăcător, român care lucrează în străinătate, a oferit avansul necesar pentru chirie.
După reamenajare, realizată cu sprijinul pro-bono al unui arhitect, femeile însărcinate care au nevoie de sprijin îl vor putea găsi chiar în inima Capitalei (Piața Victoriei). Noua locație a Centrului Alexandra va fi inaugurată vineri, 29 aprilie, de Izvorul Tămăduirii.
„Anul acesta se împlinesc cinci ani de la inaugurarea Centrului «Sf. Alexandra Împărăteasa»”, a mai spus Alexandra Nadane. „Vă mulțumim că ne-ați ajutat să sprijinim peste o mie de femei în criză de sarcină, femei însărcinate și mame cu copii.”
Realitatea post-pandemică este că a crescut cu 50% numărul femeilor în criză de sarcină care cer ajutor, iar asociația și-a restrâns echipa cu 50% din cauza dificultăților financiare și a datoriilor, a mai arătat Alexandra Nadane.
De aceea, asociația a lansat o campanie de strângere de fonduri care era inițial menită să dezvolte educația și sprijinul profesionist în criza de sarcină, dar care va ajuta în acest moment și la relocarea și redeschiderea cât mai rapidă a Centrului „Sf. Alexandra Împărăteasa”.
Asociația pentru sprijinirea femeii însărcinate și a familiei a înființat la București două centre de sprijin în criza de sarcină: Centrul „Sf. Împ. Elena”, care oferă ajutor pe termen scurt și Centrul „Sf. Alexandra Împărăteasa”, care oferă susținere pe termen lung.
Cele două centre sunt afiliate Heartbeat International, o rețea de aproximativ 3.000 de centre de sprijin în criza de sarcină situate pe toate continentele.
Alexandra Nadane, Directorul Executiv al Asociației pentru sprijinirea femeii însărcinate și a familiei, a primit în 2019 Premiul „Heart of Future” al Heartbeat International pentru eforturile de profesionalizare a demersului de sprijin în criza de sarcină din România.
Tot ea a inițiat un eveniment internațional de conștientizare a fenomenului crizei de sarcină, desfășurat la Parlamentul European: Babies Go to the European Parliament.
Donează
SMS
Trimite textul DOI prin SMS la 8845 (2 euro lunar)
Card
Prin aplicația mobilPay
Paypal
Pentru centrulalexandra
Virament bancar
Asociația pentru sprijinirea femeii însărcinate și a familiei
Cod fiscal: 36913780
RO79RNCB0082153361040001 LEI
RO52RNCB0082153361040002 EURO
RO25RNCB0082153361040003 USD
Foto montaj realizat de Basilica.ro cu o ilustrație de Veronica Iani și fotografie de la Centru Alexandra via Facebook
Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews