Centrul Pastoral de la Mănăstirea Caraiman: Ateliere despre non-violență dedicate tinerilor

Reprezentanți ai asociațiilor creștine de tineret participă, în perioada 3 – 6 mai 2017, la un atelier de lucru despre non-violență. Întruinirea are loc la Centrul social-pastoral Sfânta Cruce de la Mănăstirea Caraiman,

Intitulată Exploring the Transfiguration of Violence – Deepening a Gospel Inspiration for Social Transformation, activitatea se adresează cunoscătorilor de limbă engleză și este organizată de Sectorul teologic-educațional al Administrației Patriarhale, în colaborare cu Fundația World Vision România.

Atelierele de lucru au fost conduse de Jarrod McKenna, laureat al premiului pentru pace în Australia, și de Pr. Dr. Mihai Pavel, reprezentant World Vision, infromează Mihai Paraschiv, Inspector în cadrul Sectorului teologic-educațional al Administației Patriarhale.

Suntem aici să înțelegem mai mult din ceea ce au spus Părinții Bisericii privitor la expresia «iubiți pe vrăjmașii voștri», să punem în practică aceste cuvinte, să primim și să înțelegem mai bine iubirea lui Dumnezeu, a declarat Jarrod McKenna pentru Radio Trinitas.

La eveniment participă reprezentanţi ai asociaţiilor de tineret (ASCOR, LTCOR, ASTO, ATCOR, ATCO, SPV) și ai Asociaţiei Părinţi pentru Ora de Religie (APOR). De asemenea, sunt prezenți inspectori eparhiali responsabili cu cateheza parohială.

Proiectul se află la a doua ediție, după cea desfășurată la Iași, în perioada 21-24 noiembrie 2016.

Acțiunile incluse au fost dezvoltate în Australia de Asociația World Vision International, cu scopul de a schimba viziunea și practicile sociale prin intermediul moralei creștine.

La noi, proiectul este menit să pune bazele unei colaborări strategice cu organizațiile de tineret şi să încurajeze noua generație în implicarea schimbării societății într-un mod pașnic și creativ, pe baza principiilor scripturistice.

Comentarii Facebook


Știri recente

ASCOR Chișinău și-a reluat activitatea

După mai mulți ani de întrerupere, filiala din Chișinău a Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) își reia activitatea. Evenimentul a fost marcat în cadru solemn, duminică, la sediul Mitropoliei Basarabiei. Manifestarea a fost organizată cu…