Centrele Roua oferă mentorat gratuit pentru instituții și organizații care vor să sprijine femeile însărcinate

Săptămâna trecută a început programul complex de mentorat pe care Centrele Roua din București îl oferă organizațiilor care vor să-și profesionalizeze demersul de sprijinire a femeilor însărcinate în situații de criză.

Programul „Deschide un centru de sprijin în comunitatea ta” este gratuit și presupune 12 întâlniri online cu specialiști în domeniul psihologiei, asistenței sociale, medicinei și managementului.

„Săptămâna trecută am avut prima întâlnire și am fost bucuroși, pentru că sunt reprezentanți din 16 comunități din România și este chiar și o doamnă din diaspora, care a zis că vrea să facă ceva pentru comunitatea de acolo”, a declarat, pentru Trinitas TV, Alexandra Nadane, directoarea executivă a Centrelor Roua.

„Am avut mare bucurie să văd că există parohii care și-au desemnat o femeie care să se ocupe de sprijinul femeilor însărcinate și al femeilor în criză de sarcină din parohie, iar motivația, entuziasmul acesta al oamenilor ne bucură foarte mult.”

„Tematica atinge o varietate de subiecte: cum pornești de la gândul bun și ajungi să înființezi un centru, până la chestiuni administrative, de strângere de fonduri, de promovare în comunitate, de funcționare a echipei de specialiști”, a adăugat Alexandra Nadane.

Moment aniversar

„În curând, pe 1 octombrie mai precis, Centrele Roua împlinesc șapte ani de activitate. Sunt șapte ani de când primul centru și-a deschis porțile. Și, pentru că ne-a luat mai mult de un an să trecem prin tot procesul de înființare, încă din acel moment ne-am propus să fim alături de organizațiile și instituțiile care vor să deschidă un centru.”

Încă de atunci, organizația a făcut un ghid cu 10 paști de înființare a unui centru, iar pe parcursul anilor a oferit consultanță gratuită pentru orice organizație sau instituție a cerut aceasta. În prezent, Centrele Roua ajută trei centre similare din țară să se profesionalizeze, formând și consiliind echipele lor.

Așa a apărut ideea de a dezvolta un program de mentorat, pentru că „este extraordinar dacă reușești să oferi și un spațiu în care oamenii să se susțină unii pe alții, să se încurajeze, să schimbe experiențe”, a mai spus Alexandra Nadane.


La cererea doritorilor, programul complex de mentorat oferit gratuit de Centrele ROUA va include și ședințe individuale de mentorat.

Centrele ROUA funcționează în cadrul Asociației pentru sprijinirea femeii însărcinate și a familiei și oferă consiliere, sprijin și servicii sociale femeilor însărcinate și mamelor aflate în situații dificile.

Vezi și:

 

Foto credit: Cătălin Apostol


Știri recente