Celor care le este constrânsă libertatea religioasă, PS Varlaam le-a recomandat atitudinea Sf. Constantin Brâncoveanu

Preasfințitul Părinte Varlaam a vorbit miercuri la ultima ctitorie brâncovenească din București despre personalitatea Sf. Constantin Brâncoveanu, pe care l-a oferit model celor care se confruntă cu limitarea sau interzicerea manifestării religioase.

Episcopul vicar patriarhal le-a spus credincioșilor care lucrează în țări de altă credință sau în corporații în care le este interzisă mărturisirea oricărei forme de viață religioasă că Sfinții Brâncoveni, serbați în 16 august, le pot fi model încurajator.

„Sunt foarte mulți oameni cărora li se interzice să poarte cruciuliță la gât, să aibă iconiță pe birou, să se însemneze cu semnul Sfintei Cruci la începutul lucrului sau într-un moment în care simt nevoie de ajutor”, a remarcat Preasfinția Sa.

Ierarhul a spus că există „anumite presiuni din partea unor noi ideologii ca orice mărturie creștină să fie limitată și chiar interzisă”.

În această situație, atitudinea Sf. Constantin Brâncoveanu este pentru noi un fapt încurajator și ne arată cum trebuie să ne comportăm dacă dorim cu adevărat să ne salvăm sufletul de la moarte și să dobândim viața veșnică.

De asemenea, Episcopul Varlaam a reamintit cuvintele Mântuitorului din textul evanghelic al zilei: „Cel ce va voi să-și scape viața și-o va pierde, iar cel care-și va pierde viața pentru mine și pentru Evanghelie, acela o va dobândi”.

Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a oficiat Sf. Liturghie la „Sf. Gheorghe Nou”, ultima biserică ctitorită de Sf. Constantin Brâncoveanu, unde a fost adusă Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Dintr-un Lemn.

Icoana de la mănăstirea vâlceană a fost adusă în București marți, 14 august 2018, când a avut loc o procesiune în jurul bisericii cu icoana Maicii Domnului Grabnic Ajutătoare și cu moaștele Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu.

De ce a fost adusă icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Dintr-un lemn?

Episcopul Varlaam le-a spus credincioșilor de ce a fost adusă în pelerinaj acestă icoană în Biserica ctitorită de Constantin Brâncoveanu în ziua cinstirii Lui.

La această icoană voievodul Constantin Brâncoveanul și soția sa Marica s-au închinat adeseori, mai ales în perioada când supraveghea lucrările de la ctitoria sa de la Hurezi.

Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Dintr-un lemn la Biserica Sf. Gheorghe Nou. Foto: Raluca Ene / Basilica.ro

Mai mult, această icoană a făcut o minune chiar în timp ce pe malul Bosforului se petrecea martiriul brâncovenilor:

„În ziua în care Constantin Vodă și fiii săi au fost decapitați la Istanbul, la Mănăstirea Dintr-un lemn se afla urmașul său în scaun, cel care i-a și uzurpat tronul, Ștefan Cantacuzino. Iar soția sa, în timpul Sfintei Liturghii era în biserică și a văzut în această icoană tragedia care se consuma chiar în acele clipe la Istanbul”, a evocat ierarhul.

La finalul Sfintei Liturghii a fost oficiată o slujbă de pomenire pentru toți ctitorii lăcașului de cult.

Biserica Sfântul Gheorghe – Nou este ultima ctitorie a Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu și singura rămasă până astăzi în Capitala României. Lăcașul adăpostește și un fragment din moaștele Sfântului Ierarh Nicolae.

Pentru mai multe imagini de la eveniment accesați galeria foto!

Foto credit: Raluca Ene / Basilica.ro

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente

FOTO | Buna Vestire la Catedrala Patriarhală

Patriarhul României a oficiat de Buna Vestire, Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală din Bucureşti, alături de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul și soborul de preoți slujitori ai catedralei. Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene