Ceas de sărbătoare cu mulțumire și recunoștință

La sfârșitul săptămânii trecute Școala Gimnazială „Caius Iacob” din parohia arădeană Micălaca Veche și-a sărbătorit ziua școlii, informează episcopiaaradului.ro

După cuvântul de bun venit rostit de prof. Mihela Voștinar – directorul școlii, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, alături de slujitorii parohiei, a săvârșit o slujbă de sfințire a școlii, în mod cu totul aparte a cabinetului de religie, aflat sub ocrotirea Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României și de mulțumire pentru binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra elevilor și profesorilor acestei școli. În cuvântul adresat celor prezenți, Chiriarhul Aradului a adresat îndemn spre muncă susținută pentru obținerea rezultatelor bune la învățătură și purtare, cu aceea că Religia, alături de celelalte discipline se învață pentru viața întreagă, așa cum grăitor subliniază stema școlii. Totodată, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei i-a sfătuit pe elevi să fie mereu buni credincioși ai Bisericii strămoșești, cu atât mai mult cu cât au privilegiul de a se învecina cu biserica parohială cu hramul Nașterea Domnului”.

Dintre activitățile cele mai importante dedicate acestei zile s-au remarcat: lansarea revistei „Vestitorii credinței”, revista elevilor din clasa a V- a B, diriginte profesoara de religie Beatrice Mandă, întâlniri cu foștii elevi ai școlii – acum actuali părinți, desene pe asfalt, concursuri sportive.

Conducerea școlii a mulțumit elevilor, foștilor elevi, părinților, foștilor și actualilor profesori ai școlii, precum și tuturor celor care de-a lungul timpului au contribuit la promovarea imaginii instituției de învățământ arădene pusă sub patronajul academicianului Caius Iacob.

Comentarii Facebook


Știri recente

400 de ani de la nașterea Sf. Ier. Dosoftei: Simpozion dedicat întemeietorului poeziei românești și al limbii române în cult

Arhiepiscopia Iașilor, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași și Institutul de Cercetări Interdisciplinare al Universității „Al.I. Cuza” din Iași organizează, în perioada 12-13 decembrie, Simpozionul Internațional „Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei. 400 ani…