Cea mai mare întâlnire a tinerilor din Arhiepiscopia Dunării de Jos: IPS Casian a premiat grupurile catehetice parohiale

Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos a premiat luni toate grupurile catehetice din eparhie care au participat la Concursul Național „Cuvântul care vindecă”. Premiile au fost oferite la hramul Mănăstirii Buciumeni, la care participă anual sute de tineri din județele Galați și Brăila.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinția Sa la altarul exterior, situat în pădurea de tei din apropierea așezământului monahal.

La slujbă au participat peste 1.500 de tineri din eparhie. Printre aceștia s-au numărat și elevi care au obținut premii la olimpiade naționale și internaționale, care au fost răsplătiți de eparhie prin diferite daruri.

IPS Casian a vorbit la predică despre iubirea lui Dumnezeu revărsată în lume prin Fiul şi desăvârşită de Duhul Sfânt, subliniind că „vuietul Duhului Sfânt nu este doar o sărbătoare o dată pe an, ci este puterea prin lumină, care ajută tânărul de toate vârstele să accepte în Cuvântul lui Dumnezeu pe Învăţătorul, Sfinţitorul şi Vindecătorul nostru, Domnul Iisus Hristos”.

La finalul Sfintei Liturghii au avut loc momente artistice, susținute de grupul de tineri „Sf. Stelian Paflagonul” din parohia brăileană Movila Miresii şi grupul de bătrâni „Zestrea” din comuna Barcea, judeţul Galaţi.

După agapa de hram, au urmat dialogurile duhovnicești moderate de profesorii de religie și de preoții din parohii.

Premiile și diplomele oferite de Arhiepiscopia Dunării de Jos au fost în cuantum de 52.000 de lei. Participanții au primit și o broșură cu impresii ale tinerilor care au concurat la Concursul Național Catehetic.

Anual, la hramul Mănăstirii „Sfânta Treime” din Buciumeni, județul Galați, se întâlnesc aproximativ de o mie de tineri, fiind cel mai mare eveniment dedicat lor din eparhie.

Foto credit: Facebook / Arhiepiscopia Dunării de Jos


Știri recente