Ce mai învață copiii în taberele Bisericii: Peste 200 de participanți au primit lecții de prim-ajutor de la paramedici

Peste 200 de copii, participanți la Tabăra din Pridvorul Satului din Protopopiatul Pașcani și la Tabăra de spiritualitate și comunicare „Bucuria copilăriei” din Protopopiatul Hârlău, au primit lecții de prim-ajutor în situații de criză de la pompierii din cadrul Secției Târgu Frumos, în perioada 14-15 iulie.

Acțiunile de informare și educare preventivă a fost organizată de Arhiepiscopia Iașilor în baza „Protocolului de prevenire”, încheiat cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mihail Sturza” al Județului Iași.

Tinerilor le-au fost exemplificate principalele măsuri în vederea acordării de prim-ajutor, a modului de comportament în timpul incendiilor și a calamităților naturale.

Activitățile au început joi în Protopopiatul Pașcani, la „Tabăra din Pridvorul satului” de la parohia Buznea și au continuat a doua zi în Protopopiatul Hârlău, la Tabăra de la Parohia Coasta Măgurii.

Programul a inclus și exerciții practice de prevenire și stingere a incendiilor, de evacuare în caz de urgență, precum și a acordării de prim-ajutor.

Arhiepiscopia Iașilor organizează periodic astfel de acțiune de informare și prevenție în din eparhie.

Foto credit: Tabăra din Pridvorul satului – parohia Buznea

Urmăreşte-ne pe Instagram: @basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente