Ce învățăm de la Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul românilor: Explică Episcopul Ignatie

În cuvântul rostit marţi la hramul bisericii „Sfântul Andrei” din Bârlad, Episcopul Ignatie a explicat ce putem învăţa de la Apostolul, care este ocrotitorul românilor.

„În viața noastră sunt foarte multe momente când întâlnim oameni care ne schimbă, în mod radical, viața. Un cuvânt, o anumită simțire, un anumit comportament, fizionomia cuiva, sunt cele care au capacitatea de a ne îndrăgosti iremediabil de o persoană. Din acel punct, avem disponibilitatea de a-l urma oriunde pe acel om, despre care simțim, în inima noastră, că trăiește în mod autentic și atât de frumos”.

„O asemenea experiență a trăit-o și Sfântul Andrei, când L-a văzut pe Hristos și când a auzit mărturia din gura Sfântului Ioan Botezătorul că Iisus este «Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatele lumii»”.

„Întâlnirea sa cu Hristos a constituit momentul în care a devenit ucenicul Lui. Învățăm de la Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul tuturor românilor, că întâlnirea cu Hristos trebuie să fie cea care ne determină să ne îndrăgostim iremediabil de El”.

„Experiența vederii lui Hristos să fie cea care să ne dea un impuls lăuntric ca să Îl urmăm, să Îi asumăm învățătura și să o trăim în mod deplin în viața noastră”, a subliniat Preasfinţia Sa.

Episcopul Huşilor a îndemnat la final: „Adevărul să devină principiul călăuzitor în viața noastră. Să ne străduim pe cât ne stă în putință, să ne iubim unul pe altul. Să ținem, cu multă stăruință, la dragostea dintre noi”.

Foto credit: Episcopia Huşilor

Urmăreşte-ne pe Twitter: @agentiabasilica

Comentarii Facebook


Știri recente