Profesorul Martin Tamcke, docent al Universităţii din Gotingen-Germania, a susţinut marţi la Facultatea din Craiova conferinţa cu titlul Ce îl definește pe monah? Controverse privind idealul monahal în literatura siro-răsăriteană de sfârșit de secol VI și început de secol VII. Evenimentul a avut loc în contextul celebrării Sfinţilor Trei Ierarhi, ocrotitorii instituţiei de învăţământ teologic.
Manifestările au fost deschise în dimineaţa zilei de 30 ianuarie prin oficierea Sfintei Liturghii de IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei. Apoi, au continuat la noul sediu al Facultăţii de Teologie din Craiova, în strada Brestei, nr. 24, notează site-ul oficial al Mitropoliei Olteniei.
În a doua parte a zilei, profesorul Martin Tamcke a susţinut conferinţa. Prelegerea sa a fost tradusă din limba germană de pr. conf. univ. dr. Ioan Picu Ocoleanu, titularul catedrei de Teologie Morală din cadrul Facultăţii de Teologie din Craiova.
Expunerea a vizat pentru început contextul istoric şi conţinutul spiritual al devenirii monahului în tradiţia orientală.
Apoi, a făcut referire la problematica mesaliană şi influenţele ei negative în conturarea idealului monahal din tradiţia siriacă, demonstrând că ‘disputa asupra idealului monahal s-a transformat de fapt într-o luptă de integrare a monahismului în Biserică’.
‘Participarea mistică a celor divine și umane era vizibilă în smerenie, iar asta însemna mai mult decât simpla împlinire a legii; această participare mistică se concretiza și prin ascultarea față de Biserică și față de Patriarh ca semn de împlinire a legii. Reprezentanții Bisericii Siriace de Răsărit îşi doreau un astfel de profil al monahului: misticul ca om al Bisericii, monahul ideal ca ascet smerit, ordonat și supus, a cărei relație cu Dumnezeu se oglindește în relația cu Biserica. Pe monah îl desemnează înainte de toate, trăsăturile sale spirituale, altfel ar fi doar un individualist mereu suspect de erezie. Ce îl definește prin urmare pe monah? Răspunsul său la chemarea divină și atașamentul său față de Biserică’, a concluzionat profesorul Tamcke.
Foto Credit: Mitropolia Olteniei