Catedrala Patriarhală | PS Ieronim în a doua zi de Crăciun: Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este cea mai puternică rugătoare a noastră în Ceruri

PS Ieronim Sinaitul s-a rugat marţi cu credincioşii prezenţi la Catedrala Patriarhală. În contextul cinstirii Soborului Maicii Domnului, Episcopul vicar patriarhal a explicat celor prezenţi că Maica Domnului este cea mai puternică rugătoare în Ceruri pentru oameni.

În timpul Sfintei Liturghii, a fost citită Pastorala Părintelui Patriarh Daniel transmisă clerului şi credincioşilor cu prilejul Naşterii Domnului 2017.

La finalul slujbei, Episcopul Ieronim le-a evidenţiat credincioşilor rolul Maicii Domnului în iconomia mântuirii.

‘Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este cea mai puternică rugătoare a noastră în Ceruri, pentru că este persoana umană care s-a unit în modul cel mai desăvârşit cu dumnezeirea, prin participarea la taina Întrupării. Să păstrăm în continuare această bucurie a Crăciunului în modul nostru creştinesc şi românesc de a sărbători. De asemenea, să preaslăvim pe Părintele cel Ceresc Care şi-a arătat dragostea cea nemărginită faţă de noi, oamenii, trimiţând în lume pe Mântuitorul Iisus Hristos’, a spus Preasfinţia Sa.

Răspunsurile liturgice la Sfânta Liturghie au fost oferite de Corala Nicolae Lungu a Patriarhiei Române, iar la slujba Utreniei de Grupul Psaltic Tronos al Catedralei Patriarhale.

Foto Credit: Robert Nicolae / Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente

O săptămână de post și filantropie: Repere

A cincea săptămână din Postul Mare a fost o nouă săptămână a filantropiei la nivelul Bisericii Ortodoxe Române. Grăuntele de lumină Una dintre cele mai consistente campanii filantropice se desfășoară la Iași. În cadrul proiectului…