Catedrala Naţională: În luna iulie se vor încheia mai multe lucrări principale

Lucrările continuă pe şantierul Catedralei Naţionale, urmând ca în luna iulie să se încheie mai multe lucrări principale.

Ing. Florin Vlad Popescu a oferit mai multe informaţii cu privire la stadiul lucrărilor care au loc în prezent pe şantier.

„S-a finalizat deja turnarea la bolta peste Pantocrator, iar în momentul de faţă se lucrează intens la şarpanta metalică şi există intenţia de a o finaliza în jurul datei de 15 iulie, urmând să demarăm lucrările pentru astereală şi învelitoarea metalică”, a declarat pentru Trinitas TV Ing. Florin Vlad Popescu.

De asemenea, se lucrează la „astereala de la acoperişul peste altar, la ancadramentele de piatră de la uşile de la cota 0 şi la ancadramentele de piatră din jurul ferestrelor”.

Potrivit Ing. Florin Popescu, „pe exterior lucrările sunt concentrate pe porticurile adiacente spaţiului exterior care vor fi finalizate spre sfârşitul lunii iulie. Pe partea de nord şi sud se continuă lucrările la subsolurile adiacente”.

Detalii despre etapele construirii locaşului de cult, despre arhitectură, dar şi despre simbolistică pot fi aflate pe site-ul catedralaneamului.ro.

* Şarpanta este un schelet format din piese de lemn, de metal sau de beton armat care susține învelitoarea unui acoperiș (sau un alt element al unei construcții) și permite realizarea formei acestuia.

* Astereala este un fel de căptușeală exterioară sau interioară ce aduce un plus de izolație termică. În mod normal, astereala trebuie să fie stabilă, să se afle într-o stare tehnică bună și să fie solidă. Aceasta are rolul de a susține kit-ul de învelitoare a acoperișului.

Foto credit: catedralaneamului.ro

Comentarii Facebook


Știri recente