Catedrala Națională: Bilanțul anului 2022 și obiectivele pe 2023

La începutul celui de-al 13-lea an consecutiv de activitate de construcție a Catedralei Naționale a României, echipa coordonatoare a șantierului transmite prin intermediul Basilica.ro un bilanț al lucrărilor finalizate pe parcursul anului 2022 și rezoluțiile pentru 2023.

În prezent, în cadrul șantierului de la Catedrala Națională, mai multe echipe de lucru, care cumulează un număr de aproximativ 150 de persoane, își desfășoară în paralel activitatea. Personalul distribuit în funcție de activitățile necesare în șantier execută lucrări de amenajare în întreg ansamblul arhitectural.

Printre cele mai importante lucrări care au extins șantierul se enumeră lucrările de amenajare pentru accesul din zona subterană a ansamblului, finisajele la corpul clădirii catedralei, execuția acoperișului, lucrările de ordin tehnic la proiectele de instalații interioare, care au un rol în asigurarea funcționalității edificiului, și lucrările de pictură în planul interior al catedralei.

Lucrări demarate și finalizate pe parcursul anului 2022

În cursul anului trecut, echipele care lucrează la evoluția șantierului Catedralei Naționale au reușit să ducă la bun sfârșit mai multe obiective ale proiectului, între care se numără tencuirile exterioare pe fațadele vest și sud, o parte din terasamentele și lucrările de execuție aferente accesului principal, placarea cu piatră a stâlpilor din pridvoarele nord și sud, zonele care permit accesul interior, realizarea șarpantei și a învelitorii din tablă de la cota +45.00, pe toată suprafața fațadelor de sud și est, și montarea instalațiilor pluviale aferente acoperișului din aceasta zonă.

În exteriorul catedralei au fost efectuate lucrările de montare a ancadramentelor din piatră la altar. De asemenea, la interior s-au realizat integral lucrările de mozaic din zona Arcului Triumfal și a Scenei Nașterii Domnului din absida sudică, spațiul unde se continuă lucrările la acest moment.

2023: Un nou an, o nouă dinamică în șantierul Catedralei

Dinamica șantierului a luat amploare odată cu derularea lucrărilor de terasament și de execuție a radierului din beton, aferente zonei de vest, zona unde proiectul prevede intrarea principală.

Aceste lucrări implică execuția radierului, pereților și plăcilor prevăzute de proiectul arhitectural, coordonarea golurilor de trecere din spațiile noi în cele deja executate în cursul anului 2018. Zona va avea mai multe dimensiuni funcționale. În paralel cu rolul de a permite accesul în curte, acest spațiu prevede construirea a două porticuri curbe situate la vest, care vor proteja rampele pietonale de acces la subsol.

De asemenea, în partea de vest a incintei vor fi amplasate două turnuri de acces care vor marca intrarea principala în incintă. Acestea vor asigura accesul publicului la subsol și vor avea fiecare câte 4 etaje, unde vor fi amplasate birouri ale administrației.

Demersul se înscrie între activitățile complexe de amenajare a incintei, fiind zona contiguă a spațiului subteran și zona care vizează deschiderea centrală a întregului amplasament și accesul spre esplanada catedralei, a cărei arie desfășurată depășește 11.000 mp, suprafață care se traduce în capacitatea unui spațiu liturgic exterior de aproximativ 23.200 persoane. Tot în această zonă multifuncțională este prevăzut un proiect de amenajare peisagistică a curții Catedralei, oferind capitalei un considerabil plus pentru dimensiunea turistică a Bucureștiului.

Tencuielile exterioare, în curs de realizare

Execuția tencuielilor exterioare pe fațada Catedralei Naționale, în laturile de vest și sud ale corpului edificiului, reprezintă de asemenea o lucrare importantă care are un efect estetic tot mai vizibil. Această operație include realizarea a două tipuri de tencuieli diferite – tencuiala armată, cu rol tehnic de rezistență, și tencuiala ornamentală, care îmbracă edificiul într-o haină de un alb-crem strălucitor, în conformitate cu proiectul arhitectural. Până în prezent, lucrările de finisaje exterioare au fost realizate în proporție de aproximativ 60%. Pe parcursul anului 2023, planul de lucru de pe șantier are în vedere extinderea și efectuarea finisajelor pe latura nordică și estică a edificiului, cu obiectivul finalizării acestora până la mijlocul anului 2024.

Complementar lucrărilor exterioare decorative, o echipă de specialiști pietrari realizează lucrările de placare cu piatră ornamentală a stâlpilor din pridvoarele nord și sud, zonele care permit accesul lateral în interiorul catedralei.

Zi de zi, catedrala își îmbracă pereții interiori cu chipuri sfinte

Lucrările din mozaic au avut un ritm susținut, atât în atelierul unde un efectiv de aproximativ 120 de persoane specializate realizează, în mod fragmentar, piesele componente ale icoanelor. Acestea sunt ulterior transportate echipelor din șantierul Catedralei, care realizează asamblarea și montarea pe perete a reprezentărilor iconografice.

La momentul prezent, în Atelierul de mozaic al familiei Codrescu, se lucrează la scena Înmulțirii Pâinilor și scena Nunta din Cana Galileii, două scene de amploare monumentală care vor fi amplasate în absida de sud, deasupra registrului sfinților reprezentați în picioare.

Pe șantierul de pictură, echipa de specialiști în arta mozaicului lucrează la registrul situat sub scena Nașterii Domnului, unde sunt reprezentate scene din viața Mântuitorului.

Recent s-au demarat lucrările de montare a schelei de lucru pentru Turla Pantocrator unde, în prima etapă, se vor realiza tencuielile specifice, care se vor întinde până în luna iulie, urmând ulterior să înceapă lucrările de împodobire cu mozaic specifice programului iconografic aprobat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Totodată, vor fi montate vitraliile prevăzute în această zonă, pentru cele 16 ferestre de dimensiuni 1,35 x 11,45 m, situate la fața interioară a turlei mari.

Obiectivele pe 2023

Pe lista obiectivelor șantierului de la Catedrala Națională, pentru anul 2023, se află:

  • realizarea instalațiilor tehnice de toate specialitățile, pentru întregul corp al Catedralei, între cotele 0,00 m – +104 m;
  • finalizarea infrastructurii și structurii spațiilor aferente accesului din zona de vest, la care se lucrează încă de la finalul anului trecut;
  • finalizarea acoperișului Catedralei de la cotele +45.00 m  și +65.00;
  • finalizarea tencuielilor exterioare din zona Altarului, zona orientată înspre Palatul Parlamentului;
  • montarea schelei la turla mare și realizarea lucrărilor de montare a tâmplăriei, execuția tencuielilor și a vitraliilor prevăzute în această zonă
  • finalizarea lucrărilor în mozaic din zona absidei de sud, cu finalizare până la jumătatea anului, și începerea lucrărilor la turla mare, în cea de-a doua parte a anului 2023.

Foto credit: Ziarul Lumina / Luigi Ivanciu

Comentarii Facebook


Știri recente