Catedrala Mântuirii Neamului la cota zero

Infrastructura viitoarei Catedrale a Mântuirii Neamului a fost finalizată. În aproximativ doi ani jumate a fost realizată o structură extrem de complexă, având două subsoluri și un demisol. Acolo au fost amenajate două săli polivalente.

Participanții la pelerinajul de Florii își vor putea face o imagine despre cum arată infrastructura Catedralei atunci când vor lua parte la slujba de binecuvântare ce va fi oficiată pe planșeul de cotă 0, după Vecernia de la Paraclis.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vorbit, la slujba de la Patriarhie din această duminică, despre viitoarele etape ale construirii edificiului.

„Această lucrare pentru infrastructură s-a terminat. Acum urmează o nouă licitație pentru constructorul care va construi suprastructura, adică edificiul în continuare până la crucea de pe cea mai înaltă turlă, a Pantocratorului sau a Mântuitorului. Deci, ne rugăm lui Dumnezeu mulțumindu-i pentru lucrările săvârșite până acum, 20 de metri de construcție în pământ. Din acești 20 de metri, 4 metri sunt afară, dar de aici începe construcția bisericii propriu zise”, a spus Preafericirea Sa.

Cei care doresc să afle mai multe informații, dar și cum pot contribui la realizarea lucrărilor pentru noua Catedrală patriarhală pot consulta site-ul www.catedralaneamului.ro.

Comentarii Facebook


Știri recente