Catedrala Învierea Domnului din Oradea va fi sfinţită de Centenarul Reînființării Eparhiei

Episcopia Oradiei îşi sărbătoreşte centenarul prin două evenimente importante: sfinţirea noii biserici de la Mănăstirea Izbuc, în data de 19 septembrie, şi târnosirea Catedralei episcopale Învierea Domnului din Oradea, o zi mai târziu.  

„Vor participa ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, oficialități centrale, județene și locale, clerici și credincioși”, anunţă eparhia printr-un comunicat de presă.

Pentru a veni în sprijinul celor care doresc să participe la evenimente, Episcopia Oradiei, în consultare cu autorităţile locale și judeţene, a decis implementarea unor măsuri speciale pentru protejarea sănătăţii participanților şi pentru buna desfăşurare a manifestărilor religioase.

„Datorită situației generate de pandemia actuală și a numărului limitat de locuri de la Catedrala Episcopală din Oradea și de la biserica nouă a Mănăstirii Izbuc, intrarea în interiorul lăcașurilor de cult la cele două evenimente liturgice și sfințitoare se va face strict pe bază de invitație, urmând ca mulțimea clerului și a credincioșilor să asiste la sfintele slujbe în proximitatea acestora, unde vor putea fi urmărite prin intermediul a două ecrane de mari dimensiuni”, precizează oficialii eparhiei.

Participanții sunt rugați să respecte normele de distanțare fizică și să poarte în permanență masca de protecție, inclusiv în spațiile deschise.

La intrarea în sfintele lăcașuri și în perimetrul acestora vor fi amplasate puncte de dezinfecție, unde vor fi puse la dispoziție măști de protecție și apă potabilă îmbuteliată.

„Accesul credincioșilor în Sfântul Altar pentru închinare, după sfintele slujbe, va fi permis doar cu mască de protecție și cu respectarea normelor de distanțare fizică și a indicațiilor oferite de personalul clerical, care va direcționa și îndruma credincioșii în privința modului de închinare”, se menţionează în comunicatul de presă.

În mod excepțional, pentru a se evita aglomerarea, închinarea în Sfântul Altar va continua, în condițiile date, atât la Catedrala Episcopală din Oradea, cât și la biserica nouă a Mănăstirii Izbuc, timp de o săptămână, până în ziua de duminică, 27 septembrie a.c., inclusiv, în afara programului liturgic.

Episcopia Oradiei sărbătoreşte în acest an trei evenimente importante din istoria eparhiei:

  • 100 de ani de la reînființare, prin Decretul Regal semnat de Regele Ferdinand I Întregitorul la 30 august 1920.
  • 340 de ani de la prima atestare documentară oficială, în anul 1680.
  • 325 de ani de la menționarea Episcopiei Ortodoxe a Oradiei și a ierarhului ei de atunci, Efrem, în Diploma Împăratului austriac Leopold I din anul 1695.

Foto credit: Episcopia Oradiei


Urmărește-ne și pe Twitter: @AgentiaBasilica și @BasilicaPhotos!

Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.

Comentarii Facebook


Știri recente