Catedrala episcopală din Caransebeș, la sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, și-a prăznuit cel de-al doilea hram. Sărbătoarea a debutat la orele dimineții cu o procesiune de la reședința episcopală la noua catedrală, fiind purtate racla și icoana Sfântului Ierarh Ioan cel Milostiv. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, împreună cu Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului și cu Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român din Ungaria, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi de la toate bisericile din Caransebeș, după cum ne-au transmis Diac. Pavel Canea, Darius Herea.
„Mulțumim în mod deosebit Preasfințitului Părinte Lucian, care nu numai că ne-a invitat să participăm la hramul acestei sfinte catedrale, ci a cerut să aducem împreună cu noi mâna dreaptă a Sf. Ioan cel Milostiv, odor sfânt ce se păstrează cu multă credință în orașul Craiova”, a subliniat Înaltpreasfințitul Irineu.
La Sfânta Liturghie au participat autorități centrale județene și locale, precum și numeroși credincioși. Pe tot parcursul slujbei, cei prezenți s-au închinat moaștelor Sfântului Ierarh cel Milostiv, Patriarhul Alexandriei.
„Foarte mulți credincioși s-au împărtășit cu Sfintele Taine și au venit la cel de-al doilea hram al catedralei noastre episcopale pentru că Sfântul Ilie se află la loc de cinste în evlavia credincioșilor bănățeni, fiind ocrotitorul Banatului, înainte ca Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș să fie trecut în rândul sfinților. Ne-am bucurat pentru că în acest an sărbătoarea Sf. Proroc Ilie a coincis cu ziua de duminică și am avut prilejul să ne împărtășim de o îndoită sărbătoare, pe de o parte praznicul Sf. Ilie Tesviteanul, iar pe de altă parte Învierea Domnului”, a precizat Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.
Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul a fost sărbătorit festiv și la așezămintele monahale, aflate pe cei doi munți ce străjuiesc Banatul Montan, Muntele Mic și Muntele Semenic.