În Duminica a IV-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, a sfințit noua raclă de argint în care au fost așezate capul și mâna dreaptă a Sf. Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolit al Țării Românești.
Relicvariul a fost realizat prin implicarea părintelui Arhimandrit Vladimir Dărângă, ecleziarhul Catedralei „Sfântul Dumitru”, informează Mitropolia.
Sfintele Moaște se află în Catedrala Mitropolitană din Craiova din 25 octombrie 1949.
În cadrul omiliei duminicale, Mitropolitul Olteniei a vorbit credincioșilor despre exemplul sutașului din evanghelie.
„Sutașul ne dă nouă exemplu de felul în care trebuie să ne adresăm lui Dumnezeu în rugăciunile noastre. Dacă Îl chemăm pe Dumnezeu cu smerenie și cu multă recunoștință și iubire, El va răspunde întotdeauna rugăciunilor noastre”, a menționat Înaltpreasfinția Sa.
La final, Mitropolitul Olteniei a îndemnat „să fim următori lui Hristos în smerenie, în iubire și în grijă față de semenii noștri, față de aproapele nostru, față de cei necăjiți”.
Foto credit: Mitropolia Olteniei