Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea își serbează hramul istoric în ziua de pomenire a Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei.
Evenimentele dedicate sărbătorii vor începe în seara zilei de 5 decembrie. De la ora 17.00 va avea loc slujba de Priveghere, urmând ca vineri să fie oficiată Sfânta Liturghie, de la ora 9.30.
Ctitoria Sfântului Ierah Calinic de la Cernica
Ctitorită de Sfântul Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului, între anii 1850-1856, actuala biserică a fost construită pe locul altora trei, dintre care cea mai veche data de la finele secolului al 14-lea, fiind foarte probabil ctitorită de Voievodul Dan I (1383-1386), fratele lui Mircea cel Bătrân.
A fost proiectată și construită de ucenicii arhitecți ai Sfântului Calinic, care au mai zidit și bisericile Mănăstirilor Cernica, Pasărea şi Frăsinei.
Barbu Dimitrie Știrbei, Domnul Țării Românești, se numără printre cei care au contribuit financiar la construirea bisericii Mănăstirii.
Sfântul lăcaș are formă de cruce, turla centrală fiind de mari dimensiuni, iar cele două frontale de dimensiuni mai mici. Catapeteasma este sculptată în lemn masiv de tei, în stil gotic, și poleită cu aur.
Pictura în ulei este semnată de Gheorghe Tattarescu și a fost realizată în stilul realist al Renaşterii, între anii 1854-1855.
Foto credit: Facebook / Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Nicolae” Râmnicu Vâlcea






