Câștigătorii Concursului Național Catehetic și ai Concursului Icoana Ortodoxă au fost premiați de Patriarhia Română

Câștigătorii Concursului Național Catehetic „Hristos – Cuvântul Care vindecă” și ai Concursului Național „Icoana Ortodoxă – lumina credinței” au fost premiați luni seară de Patriarhia Română.

Premiile au fost înmânate de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, la evenimentul organizat în aula Centrului pentru formare continuă „Dumitru Stăniloae” din București.

Cuvântul de bun-venit a fost rostit de Părintele Mihai Pavel, inspector patriarhal în cadrul Sectorului teologic educațional al Administrației patriarhale, după care a fost difuzat filmul cu proiectele câștigătoare realizat de Trinitas TV.

Festivitatea de premiere a început cu câștigătorii Concursului Național Catehetic. Preotul Profesor Nicușor Beldiman, Consilier patriarhal la Sectorul teologic educațional al Administrației patriarhale, a citit lista premianților. Cele 32 de echipe câștigătoare au fost reprezentate de câte un coordonator și unul dintre tinerii grupului catehetic.

Premiile au constat în Diploma anului omagial 2024 și mai multe cărți duhovnicești de la Editurile Patriarhiei Române.

Icoana Ortodoxă – lumina credinței

Lista cu premianții Concursului Național „Icoana Ortodoxă – lumina credinței” a fost citită de domnul Nicolae Hrițcu, consilier patriarhal la Sectorul cultură, pictură și restaurare al Administrației Patriarhale.

Concursul s-a desfășurat pe trei secțiuni: icoană pe lemn, miniatură și proiect desenat. Câștigătorii au fost desemnați la finalul lunii aprilie.

La acest concurs au fost premiați 8 artiști care au îndeplinit criteriile de evaluare plastice generale, speciale și intensive, unul dintre aceștia fiind câștigător la două categorii.

Binecuvântare

În cuvântul rostit la finalul festivității de premiere, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul i-a felicitat pe câștigătorii celor două concursuri naționale.

Ierarhul a subliniat că unul dintre aspectele practice importante ale acestei ediții a Concursului Național Catehetic este că „mulți copii au învățat noțiunile elementare ale primului ajutor, un lucru extrem de necesar. S-ar salva multe vieți dacă cei care sunt martori la diverse probleme medicale manifestate în preajma lor ar cunoaște aceste manevre de resuscitare de prim-ajutor”.

Un alt aspect important este acela că activitățile grupurilor catehetice au „avut ca temă tocmai o viață trăită cumpătat pentru a evita suferințele fizice”. La unele grupuri au fost susținute „cateheze pe teme de prevenție a anumitor boli care se datorează lipsei de chibzuință în viața de zi cu zi”.

Preasfinția Sa i-a invitat pe toți participanții să admire lucrările premiate și cele care au concurat la Concursul Icoana Ortodoxă care sunt expuse în Sala Europa Christiana din Palatul Patriarhiei „și care, într-adevăr, reflectă talente deosebite din rândul tinerilor”.

Concursul Național Catehetic și Concursul Icoana Ortodoxă au avut teme inspirate de tematica Anului omagial și comemorativ 2024.

Vezi mai multe fotografii în galeria foto de la eveniment.

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu


Știri recente