În Protoieria Covurlui a avut loc marţi şedinţa lunară administrativă, în cadrul căreia au fost analizate aspecte legate de programele educaţionale, social-filantropice şi administrative ce vor fi organizate anul acesta de Sărbătoarea Învierii Domnului.
De asemenea, în cadrul conferinței din 28 martie 2017 a fost organizată o expoziţie unde au fost prezentate lucrările de la Concursul Catehetic National Icoana și Școala Mărturisirii, prezentându-se totodată şi rezultatele proiectului.
Preoţii participanţi au săvârşit Taina Sfântului Maslu, după care au organizat o activitate de caritate în cadrul Centrului Medico-Social din localitatea Pechea, ne-a transmis Pr. Gabriel Molocea, Consilier misionar şi mass-media.
Cu această ocazie au fost donate 24 dulapuri de haine în valoare de 7000 lei, la care s-au adăugat şi alte produse, valoarea acestora fiind de aproximativ 4000 lei.
La finalul acestei activităţi Pr. Protoiereu a adresat un cuvânt de învățătură, mulţumind tuturor celor care au făcut posibilă această acţiune.