Sâmbătă, 25 iunie 2016, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, s-a desfășurat, la nivelul Protoieriei Focșani I, prima excursie din cadrul proiectului socio-educativ intitulat Caravana prieteniei, după cum informează site-ul oficial al Eparhiei Buzăului şi Vrancei.
Coordonatorii evenimentului au fost: Pr. Ionuț-Cristian Vuță – consilier la Sectorul Social-Filantropic și Misionar al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, Pr. Eduard-Daniel Bran – protoiereu al Protoieriei Focșani I, și Pr. Gabriel Macovei de la Parohia Broșteni II.
În contextul Anului omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox, a fost organizată o excursie pentru un număr de 40 de elevi din clasele a VI-a și a VII-a, însoțiți de profesorii lor de Religie. Activitatea a avut ca scop socializarea tinerilor din mediul urban cu cei din mediul rural, schimbul de experiență, întâlnirea și comunicarea față către față mai ales acum, în era internetului, când majoritatea prieteniilor se leagă mai mult în mediul virtual, pe platformele de socializare, și mai puțin în viața reală de zi cu zi. De asemenea, copiii și-au pregătit unii altora mici daruri reprezentative pentru mediul din care provin.
Astfel, au fost selecționați 20 de elevi premianți, de la Școlile Generale nr. 5, 9, 10 și de la Colegiul Național Alexandru Ioan Cuza din Focșani, precum și alți 20 de elevi cu rezultate deosebite la învățătură, de la Școlile Generale din comunele Broșteni, Mera, Reghiu și Andreiașu de Jos, toate situate pe Valea Milcovului.
Excursia de o zi s-a desfășurat pe traseul Focșani, Broșteni, Mera, Reghiu, Andreiașu de Jos, cu oprire la câteva obiective importante de pe Valea Milcovului: biserica Parohiei Valea Rea și biserica Parohiei Mera, unde se păstrează vestigiile fostei Mănăstiri Mera, desființată în anul 1864. În ambele locuri, copiii au fost întâmpinați de Pr. George Lățcan și Pr. Gavrilă Ticu, care le-au vorbit celor prezenți despre istoricul celor două locașuri de cult.
După ce au fost vizitate aceste obiective istorice și religioase, pașii tuturor s-au îndreptat către atracția turistică a Văii Milcovului, rezervația naturală Focul Viu din Andreiașu de Jos. Flăcările cu înălțimi de circa 30-40 cm sunt greu observate ziua de la distanță, dar noaptea, spectacolul acestora este feeric. Aici, micii excursioniști au primit din partea Chiriarhului locului pachete cu dulciuri și sucuri, articole sportive și diferite jocuri.