Caravana Episcopiei Hușilor a ajuns la primii 400 de copii de pe lista lui Moș Crăciun

Caravana „Dar de Crăciun” a Asociației Filantropia Ortodoxă Huși, coordonată de părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi, a ajuns joi la primii 400 copii din satele Episcopiei Hușilor.

Ajutoarele lui Moș Crăciun au trecut pe la casele copiilor din satele cele mai izolate ale Episcopiei Hușilor, dăruindu-le haine de iarnă, ghetuțe noi, lenjerie de corp, căciuli și mănuși, dulciuri și multă bucurie.

Caravana a ajuns în partea de sud a Protopopiatului Bârlad, în localitățile Fruntișeni, Grivița, Brădești, Docani, Docăneasa, Valea Lungă și Tălășmani.

„Ne-am propus să ajungem la aproximativ 400 de copii din aceste localități, micuți care trăiesc în condiții foarte modeste și pentru care sprijinul oferit este esențial”, a spus părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi, președintele Asociației Filantropia Ortodoxă Huși.

„Ne străduim să ajungem în casele celor cărora nimeni nu le trece pragul și să mângâiem inimile celor greu încercați, să aducem bucurie în locul tristeții, vestind prin colinde Nașterea Pruncului Iisus Hristos.”

Părintele consilier eparhial Vladimir Beregoi distribuind daruri copiilor. Foto: Episcopia Hușilor

Părintele consilier i-a mulțumit Episcopului Hușilor și tuturor prietenilor asociației din țară și din străinătate, pentru sprijinul acordat.

Caravana continuă, programul eparhial „Dar de Crăciun” al Episcopiei Hușilor ajungând anul acesta la a patra ediție. Timp de două săptămâni, colindele vor răsuna pe cele mai greu accesibile drumuri din satele și cătunele Episcopiei Hușilor.

Anul trecut, cu sprijinul Centrului Eparhial, al parohiilor din cele trei protopopiate și al multor oameni de bine din țară și străinătate, Caravana a reușit să ajungă la peste 4.000 de copii din județul Vaslui și din Basarabia, precum și la mai multe familii de vârstnici.

Foto credit: Episcopia Hușilor

Comentarii Facebook


Știri recente