Capitală: Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a hirotonit un preot pentru Parohia Parc Rahova 1

De cinci ani diacon la Parohia Parc Rahova 1, părintele Constantin Andrei, inspector la Sectorul teologic-educaţional al Patriarhiei Române, a primit joi hirotonia în preot de la Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul.

Episcopul vicar patriarhal l-a felicitat pe preotul Constantin Andrei și a apreciat activitatea sa în învățământ.

„De mulți ani lucrează în cadrul Sectorului teologic-educațional, unde desfășoară o activitate foarte necesară și folositoare”, a spus PS Varlaam.

„Pe lângă faptul că acest sector urmărește activitatea învățământului teologic din Biserica noastră, se ocupă și de disciplina Religie din școlile de stat din România, de proiectele europene sau proiectele naționale și bise­ricești care au ca obiect educația în spiritul valorilor Evangheliei și ale neamului nostru românesc a tinerilor elevi și studenți”.

Pr. Ionel Durlea (stânga), PS Varlaam Ploieșteanul (centru) și Pr. Constantin Andrei (dreapta). Foto credit: Ziarul Lumina

„Aceste acti­vități au fost foarte apreciate la cel mai înalt nivel. Îl felicităm și îi dorim ca Dumnezeu să-i dăruiască o slujire roditoare și folositoare pentru toți cei încredințați lui spre păstorire și spre mântuire”, a mai spus ierarhul.

În aceeași zi, preotul Aurelian George Jambore, inspector în cadrul Sectorului teologic-educaţional al Patriarhiei Române, a fost hirotesit iconom stavrofor.

Foto credit: Ziarul Lumina

Comentarii Facebook


Știri recente