Capela Spitalului Județean de Urgență Giurgiu și-a sărbătorit ocrotitorul

Creștinii ortodocși s-au aflat astăzi, 27 iulie, în Duminica a VII-a după Rusalii. Tot astăzi, Biserica Ortodoxă îl sărbătorește pe Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, ocazie cu care Capela Spitalului Județean de Urgență Giurgiu și-a sărbătorit ocrotitorul. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, în altarul de vară al capelei, informează episcopiagiurgiului.ro.

Pentru bucuria duhovnicească a credincioșilor de la Catedrala Episcopală, au fost aduse spre închinare părticele din moaștele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, ale Sfântului Apostol Andrei, ale Sfintei Mucenițe Ecaterina, iar de la Parohia Letca Nouă a fost adusă Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului.

În cadrul Sfintei Liturghii, Chiriarhul a hirotonit întru diacon pe teologul Iacob Lucian Cătălin, pe seama Catedralei Episcopale din Giurgiu.

În cuvântul de învățătură rostit credincioșilor prezenți, Preasfinția Sa a explicat sensurile duhovnicești desprinse din pericopa evanghelică, în care a fost prezentată vindecarea celor doi orbi și a unui mut în Capernaum, subliniind, în același timp, și valoarea rugăciunii și a credinței în dobândirea mântuirii. Rugăciunea sinceră izvorâtă din inimă, a arătat ierarhul nostru, străbate văzduhul și unește cerul cu pământul, ea îl eliberează pe om, îl degajă de natura exterioară și de sine însuși. În acest fel, ea ține sufletul deschis către Dumnezeu ca Persoană, fiind o stare de permanentă recunoștință. De asemenea, Preasfinția Sa a evidențiat și credința celor doi orbi în puterea vindecătoare a Mântuitorului Hristos. Credința, a mai adăugat Preasfințitul Părinte Ambrozie, este lucrarea harului lui Dumnezeu, care produce în omul căzut starea de mântuire, este deschiderea sufletului omului pentru prezența iubirii lui Dumnezeu, Care s-a descoperit în Hristos cel răstignit și înviat. De asemenea, Preasfințitul Ambrozie a vorbit și despre viața pilduitoare a Sfântului Pantelimon, care este ocrotitorul medicilor și tămăduitorul bolnavilor.

La final, Preasfințitul Părinte Episcop Ambrozie a oferit părintelui capelan Liviu Neacșu o icoană a Sfântului Pantelimon, lucrarea Despre Preoție a Sfântului Nectarie de Eghina și ultima ediție a Liturghierului, respectiv a Apostolului. De asemenea, noului hirotonit, Chiriarhul i-a oferit un Liturghier și o icoană a Sf. Ioan Iacob Hozevitul.

Răspunsurile la strană au fost date de un grup de maici de la Mănăstirea Lipnița din jud. Constanța. Sutele de credincioși au primit din partea ierarhului lor iconițe cu chipul Sf. Pantelimon și ultimul număr al revistei „Familia Ortodoxă”.

La eveniment au luat parte și oficialități județene și locale care au ținut să fie prezente la hramul capelei Sf. Pantelimon a Spitalului Județean de Urgență Giurgiu.

Comentarii Facebook


Știri recente