Canonul cel Mare – lectură duhovnicească

Textul integral al Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul poate fi citit în placheta apărută la Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă. Broșura conține și un studiu introductiv scris de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, despre „Înțelesul și folosul Canonului cel Mare”, în care sunt prezentate câteva date despre personalitatea Sfântului Andrei, episcopul cetății Gortyna din Creta, despre canonul cel mare, despre timpul în care se citește el în cultul Bisericii și despre sensurile multiple ale acestei cunoscute creații imnografice.

„Oricine poate citi acest canon de pocăință: clericii, monahii, credincioșii Bisericii, prezenți în Biserică sau absenți din binecuvântate pricini. Cu ani în urmă am cunoscut un monah care recomanda ca acest canon să fie citit ca și canon de pocăință, ca și canonul către Mântuitorul Iisus Hristos în fiecare zi. Nu știu dacă sunt mulți dintre cei care ar urma un astfel de sfat, dar oricând și de către oricine citirea acestui canon în primele zile ale Postului Mare când se află în centrul slujbelor de după-amiază el constituie pentru fiecare dintre noi o jertfă și o dăruire către Mântuitorul Hristos Care a venit pentru noi și pentru a noastră mântuire”, a precizat pentru TRINITAS TV Arhim. Timotei Aioanei, Exarhul cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor și Eclesiarhul Catedralei Patriarhale.

Canonul cel Mare prezintă istoria mântuirii neamului omenesc, de la căderea în păcat a protopărinților, Adam și Eva, și până la Pătimirile și Învierea Domnului.

Placheta cu textul Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul poate fi cumpărată de la pangarul Catedralei Patriarhale, de la librăriile Arhiepiscopiei Bucureștilor și ale Patriarhiei Române, precum și de la bisericile din Capitală.

Comentarii Facebook


Știri recente