Campanii de ajutorare a semenilor în protopopiatul Sebeş: „Biserica are misiunea de a-i ajuta pe cei sărmani”

Parohia Ortodoxă Petrești I, Protopopiatul Sebeș, în colaborare cu Centrul de voluntariat al bisericii, a inițiat, în apropierea începerii anotimpului rece, două acțiuni de ajutorare a persoanelor aflate într-o situaţie financiară fragilă, informează site-ul oficial al Eparhiei.

Prima acțiune umanitară, lansată sub genericul „Ei nu au avut șansa noastră”, s-a desfășurat în perioada 15-22 octombrie și a constat în colectarea și distribuirea de haine groase pentru persoanele nevoiașe. Hainele strânse de credincioșii din Petrești au ajuns la familiile sărace cu mulți copii din zonele defavorizate ale Municipiului Sebeș și Alba Iulia.

A doua campanie numită „Alimente pentru cei săraci”, desfășurată în perioada 22 octombrie-7 noiembrie, a constat în strângerea de alimente pentru persoanele aflate în căminele de vârstnici și pentru copiii din casele de tip familial.

În cadrul acestei acțiuni, Centrul de voluntari de pe lângă parohia Petrești I a reușit să strângă, prin bunăvoința și generozitatea credincioșilor, aproape două tone de alimente de primă necesitate: cartofi, morcovi, conserve, zacuscă, bulion și alte produse de bază. Alături de aceste produse, aceștia au mai donat: zahăr, ulei, făină, orez, paste făinoase și dulciuri.

Beneficiarii acestei acțiuni au fost copiii din Casele de tip familial „Sfânta Maria” și „Sfânta Ana” din Alba Iulia și persoanele în vârstă aflate în centrul de îngrijire „Casa Anisia”.

Urmând pilda Samarineanului milostiv, credincioșii parohiei noastre s-au mobilizat pentru a întinde o mână de ajutor atât copiilor  din centrele de plasament, cât și persoanelor din căminele pentru vârstnici. Ambele campanii s-au desfășurat în contextul „Anului omagial al educației religioase și al Sfântului Antim Ivireanul”, inițiat de Patriarhia Română. Biserica are misiunea de a-i ajuta pe cei sărmani, având conștiința că atât vârstnicii, cât și copiii nevoiași sunt ai noștri, a declarat părintele Marius Slevaș, preot paroh la Parohia Petrești I.

 

Comentarii Facebook


Știri recente