Campanie de informare privind riscurile consumului de alcool, la Zalău

Campania „Treaz de sărbători!” este o campanie de informare și sensibilizare privind riscurile consumului, abuzului și dependenței de alcool derulată de Episcopia Sălajului și Asociația Filantropia Porolissum prin Centrul de Consiliere și Informare Sfântul Nicoale din municipiul Zalău, după cum ne-a transmis Pr. Claudiu Nechita. Campania are ca scop informarea tinerilor și adulților cu vârste cuprinse între 16 si 70 de ani în legătură cu riscurile consumului de alcool și alternativele de recuperare a celor care au ajuns la dependență, în vederea reducerii consumului abuziv de alcool de sprijinire a persoanelor dependente de alcool, dar și prevenirea acestui fenomen pentru a putea prăznui cu bucurie sărbătorile pascale.

Campania, ce se desfășoară în perioada 5-25 aprilie, a demarat cu o sesiune de informare, duminică, 7 aprilie, în biserica Sfânta Treime din Zalău și va continua în celelalte biserici din municipiu, precum și în licee sau cabinetele medicale din Zalău. Informarea este realizată de un consilier de egal (alcoolic în abstinență) al Centrului Sfântul Dimitrie din Cluj Napoca și de voluntarii Centrului Sfântul Nicolae din Zalău. Concomitent informării se vor oferi datele de contact ale Centrului Sfântul Nicolae unde cei care au probleme cu consumul de alcool sau cei apropiați lor vor fi consiliați în mod gratuit asupra modalităților de abordare și tratare a bolii alcoolismului.

Comentarii Facebook


Știri recente