Campanie de donare de sânge în parohia Torrent din Spania

Parohia Sfântul Efrem cel Nou din loc. Torrent, Spania desfăşoară o campanie de donare de sânge pe parcursul anului 2015, după cum ne-a precizat Pr. Coord. Vasile Pop.

Prima etapă a avut loc Marţi, 07 aprilie 2015, când credincioşii parohiei Sfântul Efrem cel Nou, împreună cu tinerii Nepsis Torrent au participat la campania de donare de sânge Donează din inimă!, iniţiată de Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei şi Portugaliei, prin Sectorul misionar-filantropic, venind astfel în ajutorarea semenilor noştri, mai ales că această zi, prin rânduiala Bunului Dumnezeu, s-a întâmplat să fie în Săptămâna Patimilor Domnului Iisus Hristos.

Un număr mare de credincioşi şi tineri, alături de Părintele paroh Vasile Pop s-au prezentat la punctul de donare din Torrent, Avenida al Vedat nr 3, în intervalul 17:00-20:30.

Această zi a fost, pentru cele 20 de persoane donatoare, una de reală jertfă şi dovadă de dragoste frăţească arătată acelora care se găsesc în suferinţă.

Sincere mulţumiri celor care s-au ostenit pentru semeni şi fie ca Bunul Dumnezeu să le răsplătească pentru acest act de bunătate şi slujire a aproapelui.

Comentarii Facebook


Știri recente