Campania socială de Paști a Filantropiei Ortodoxe Huși ajunge și anul acesta în Basarabia

Episcopia Hușilor a anunțat miercuri startul campaniei „De Paști aducem împreună Lumină în suflete” prin care dorește să ajungă la persoanele vulnerabile din eparhie și din Basarabia.

Activitatea este organizată de Asociația Filantropia Ortodoxă Huși cu scopul de a-i ajuta pe copiii și vârstnicii cu o situație materială precară, izolați sau suferinzi.

„Dorim să ajungem la copiii și bunicii din Episcopia Hușilor și din Basarabia. Este momentul să transformăm iubirea creștină în acțiune prin programul nostru De Paști aducem împreună Lumină în suflete”, a declarat Preotul consilier eparhial Vladimir Beregoi, președintele Asociației „Filantropia Ortodoxă” Huși.

„Să ne unim forțele și să facem din fiecare gest de generozitate o rază de lumină ce încălzește inimile celor mai puțin norocoși. Prin acest program, ne propunem să ajungem la cât mai multe persoane lipsite de un trai decent, oferindu-le alimente, îmbrăcăminte, încălțăminte și alte produse esențiale”.

Părintele Vladimir Beregoi face apel la societate să sprijine cu donații campania asociației pentru ca, în final, cât mai multe persoane vulnerabile să se bucure de pachete cu alimente, haine și încălțăminte.

Persoanele care doresc să susțină campania filantropică pot dona în conturile Asociației Filantropia Ortodoxă Huși.

În cadrul campaniei desfășurate anul trecut, au fost ajutate persoane vulnerabile din Episcopia de Bălți.

Foto credit: Episcopia Hușilor


Știri recente