Campania „Cu România în inimă” a reunit peste 300 de români din Italia la grădina zoologică deținută de Daniel Daniel Berquiny, un român stabilit în peninsulă încă din anul 1971.
Grădina zoologică a fost înființată de Daniel în Aprilia la începutul anilor 1990 pe un teren de trei hectare și jumătate. Acesta îngrijește peste 100 de specii de animale cu care a lucrat de-a lungul timpului în cariera sa cinematografică.
La întâlnirea care a avut loc la începutul lunii mai, Daniel Berquiny a răspuns la întrebările românilor care l-au vizitat, despre viața sa, activitatea și încercările prin care a trecut.
„Am muncit foarte mult. Am întâmpinat în drumul meu și numeroase dificultăți, am căutat să mă lupt cu tot felul de mentalități, mai ales că atunci când am venit eu în Italia românii nu erau văzuți prea bine, dar eu am reușit să demonstrez că există și români care își văd de treaba lor, vor să muncească, vor să își construiască un viitor aici, ca dovadă că până la urmă italienii au făcut și un film cu și despre viața mea «La quinta generazione» (A cincea generație)”, a mărturisit Daniel, conform site-ului Episcopiei Italiei.
La un moment dat, românul a încercat să construiască o biserică ortodoxă în grădina sa, o perioadă s-a slujindu-se într-un loc provizoriu. Dorința lui, deși nematerializată, a rămas vie deoarece mărturisește că tot ce a realizat în viață a fost cu ajutorul lui Dumnezeu.
Daniel a mai mărturisit că vizita românilor l-a emoționat: „Pentru mine este o zi fantastică mai ales că sunt foarte mulți români și mă simt ca acasă. Vorbesc românește cu toții. Nu mi se întâmplă prea des să am astfel de ocazii. Pentru mine aceasta este o zi de mare sărbătoare”.
El a transmis un mesaj tinerilor care l-au vizitat, anume „să fie cuminți, să-i asculte pe părinți, să fie educați și să păstreze această educație oferită de părinții lor, să studieze, să lucreze, pentru că până acum 30 de ani lumea nu prea ne vedea bine, dar lucrurile s-au mai schimbat, oamenii vorbesc frumos despre români și este bine ca și ei să ducă înainte această emigrație frumoasă”.
Campania „Cu România în inimă” care are ca scop atât încurajarea adolescenților români născuți sau veniți de mici copii în Italia de a fi mândri de originile lor, cât și prezentarea unor alți conaționali deja realizați și apreciați în anumite domenii, care într-un fel pot constitui, pe lângă părinții lor, exemple de urmat. De asemenea campania vizează și cetățenii italieni care iubesc România și sprijină sau se implică în activitățile comunității de români din regiunea Lazio.
Vezi articolul integral aici.
Foto credit: Episcopia Italiei





