Calendar: Zilele în care nu se fac nunți în 2023 și 2024

Potrivit rânduielilor ortodoxe, în posturi, în ajunul şi în zilele praznicelor împărăteşti, precum și în perioada dintre Crăciun și Bobotează, nu se fac nunți.

Unele dintre aceste posturi sau sărbători sunt cu dată schimbătoare de la an la an, ceea ce-i poate pune în dificultate pe tinerii care planifică nunți cu mult timp înainte.

În acest context, vă punem la dispoziție lista zilelor în care nu se fac nunți în următorii doi ani, conform calendarului editat de Arhiepiscopia Bucureștilor și Patriarhia Română.

Zilele în care nu se fac nunți în 2023

În toate zilele de post şi în posturile de peste an:

  • în toate miercurile şi vinerile;
  • de luni, după Lăsatul secului de carne pentru Postul Sf. Paşti, până la Duminica Sfântului Apostol Toma inclusiv (20 februarie – 23 aprilie);
  • în Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel (luni, 12 iunie – miercuri, 28 iunie);
  • în Postul Adormirii Maicii Domnului (marți, 1 august – luni, 14 august);
  • la Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (marți, 29 august);
  • în Postul Naşterii Domnului (miercuri, 15 noiembrie – duminică, 24 decembrie);

În ajunul şi în zilele Praznicelor împărăteşti (1-2 februarie; 24-25 mai; 3-5 iunie; 15 august, 13-14 septembrie);

De la Crăciun până la Bobotează (25 decembrie-6 ianuarie).

Zilele în care nu se fac nunți în 2024

În toate zilele de post şi în posturile de peste an:

  • în toate miercurile şi vinerile;
  • de luni, după Lăsatul secului de carne pentru Postul Sf. Paşti, până la Duminica Sfântului Apostol Toma inclusiv (11 martie – 12 mai);
  • în Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel (luni, 24 iunie – vineri, 28 iunie);
  • în Postul Adormirii Maicii Domnului (miercuri, 31 iulie – miercuri, 14 august);
  • la Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (joi, 29 august);
  • în Postul Naşterii Domnului (vineri, 15 noiembrie – marți, 24 decembrie);

În ajunul şi în zilele Praznicelor împărăteşti (1-2 februarie; 12-13 iunie; 22-24 iunie; 15 august, 13-14 septembrie);

De la Crăciun până la Bobotează (25 decembrie-6 ianuarie).

Foto credit: Doxologia / Oana Nechifor

Comentarii Facebook


Știri recente