Calendar | Zilele în care nu se fac nunți în 2022 și 2023

Sorin Ioniţe
Foto creditDoxologia / Oana Nechifor

Potrivit rânduielilor ortodoxe în posturi, în ajunul şi în zilele Praznicelor împărăteşti, precum și în perioada dintre Crăciun și Bobotează, nu se fac nunți.

Unele dintre aceste posturi sau sărbători sunt cu dată schimbătoare de la an la an, ceea ce-i poate pune în dificultate pe tinerii care planifică nunți cu mult timp înainte.

În acest context, vă punem la dispoziție lista zilelor în care nu se fac nunți în următorii doi ani, conform calendarului editat de Arhiepiscopia Bucureștilor și Patriarhia Română.

Zilele în care nu se fac nunți în 2022

În toate zilele de post şi în posturile de peste an:

  • în toate miercurile şi vinerile;
  • de luni, după Lăsatul secului de carne pentru Postul Sf. Paşti, până la Duminica Sfântului Apostol Toma inclusiv (28 februarie – 1 mai);
  • în Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel (luni, 20 iunie – marți, 28 iunie);
  • în Postul Adormirii Maicii Domnului (luni, 1 august – duminică, 14 august);
  • de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (luni, 29 august);
  • în Postul Naşterii Domnului (marți, 15 noiembrie – sâmbătă, 24 decembrie);

În ajunul şi în zilele Praznicelor împărăteşti (1-2 februarie; 1-2 iunie; 11-13 iunie; 15 august; 13-14 septembrie);

De la Crăciun până la Bobotează (25 decembrie – 6 ianuarie).

Zilele în care nu se fac nunți în 2023

În toate zilele de post şi în posturile de peste an:

  • în toate miercurile şi vinerile;
  • de luni, după Lăsatul secului de carne pentru Postul Sf. Paşti, până la Duminica Sfântului Apostol Toma inclusiv (20 februarie – 23 aprilie);
  • în Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel (luni, 12 iunie – miercuri, 28 iunie);
  • în Postul Adormirii Maicii Domnului (marți, 1 august – luni, 14 august);
  • de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (marți, 29 august);
  • în Postul Naşterii Domnului (miercuri, 15 noiembrie – duminică, 24 decembrie);

În ajunul şi în zilele Praznicelor împărăteşti (1-2 februarie; 24-25 mai; 3-5 iunie; 15 august, 13-14 septembrie);

De la Crăciun până la Bobotează (25 decembrie-6 ianuarie).

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5