Sf. Mc. Teopempt şi Teonas; Sf. Cuv. Sinclitichia; (Ajunul Botezului Domnului. Post)

Ajunul Botezului Domnului

În Ajunul Botezului Domnului sunt oficiate Ceasurile Împărătești, Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia, apoi Sfințirea cea mare a apei.

În cadrul slujbei de sfințire a apei, se citesc trei paremii, toate din prorocia lui Isaia (cap. XXV, 1-10; LV, 1-13 și XII, 3-6), apoi Apostolul (din I Cor. X, 1-4) și Evanghelia (de la Mc. I, 9-12), în care se prezintă în rezumat Botezul Domnului.

În Tipicul Sfântului Sava se spune că, dacă Ajunul cade duminica sau sâmbăta, nu se ține post negru. Postul din ziua de 5 ianuarie este păstrat din secolele IV-VI, când catehumenii se pregăteau prin post și rugăciune timp de 40 de zile, ca să primească botezul în seara acestei zile. După ce primeau botezul, puteau să participe pentru prima dată la Liturghia Credincioșilor și să se împărtășească.

Sfântul Mucenic Teopempt

A trăit la sfârşitul secolului al III-lea şi a fost episcop în Nicomidia. În timpul persecuţiei împotriva creştinilor din timpul împăratului Diocleţian (284-305), Sfântul Teopempt a mărturisit că este creştin refuzând să se închine şi să aducă jertfă idolilor. A fost prins şi supus la chinuri grele. Fiind aruncat în cuptor, prin pronia divină a fost păzit nevătămat. Apoi a fost întemniţat timp de 22 de zile fără apă şi mâncare, i s-a scos un ochi însă, prin minune, a fost vindecat de Dumnezeu. A suferit moarte martirică prin decapitare.

Sfântul Mucenic Teonas

A trăit în vremea împăratului Diocleţian şi a fost vrăjitor. Teonas a fost chemat de împărat ca să „risipească farmecele creştineşti ale lui Teopempt”. Teona a i-a dat Sfântului otravă să bea şi văzând că Dumnezeu l-a ocrotit pe Teopempt s-a convertit la creştinism, fiind mai apoi botezat în temniţă de către acesta. Refuzând să se lepede de credinţa creştină Sfântul Mucenic Teonas a fost îngropat de viu, trecând astfel la Domnul.

Troparul Sfinţilor Mucenici Teopempt şi Teonas
Glasul 4

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Sfânta Cuv. Sinclitichia

Sfânta Cuv. Sinclitichia s-a născut într-o familie credincioasă din Macedonia. Atunci când părinţii ei au trecut la cele veşnice, a împărţit averea săracilor şi a intrat în monahism închinându-şi viaţa lui Dumnezeu în post şi rugăciune. Îmbolnăvindu-se, după trei luni de zile de răbdare în suferinţă a trecut la Domnul.

Tropar – Glasul 8

Întru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioasă Maică Sinclitichia, duhul tău.

Comentarii Facebook


Știri recente