„Calea Sfinților”: Moaștele Sf. Ioan cel Nou au fost purtate în procesiune la Suceava

Moaștele Sf. Ioan cel Nou au fost purtate în procesiune la Suceava sâmbătă, cu două zile înainte de sărbătoarea Aducerii moaștelor sale în Cetatea Sucevei. Evenimentul, intitulat „Calea Sfinților”, a inclus 10 opriri la biserici și instituții civile și administrative din oraș.

La fiecare oprire s-au rostit ectenii, răspunsurile fiind date de Corul Seminarului Liceal Ortodox „Mitropolit Dosoftei”. Alaiul a fost întâmpinat de preoți ținând în mâini Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce, de numeroși credincioși și de reprezentanți ai oficialităților locale.

Procesiunea a fost deschisă de icoana special împodobită a Sfântului Ioan, flancată de drapelul național, purtate de tineri din Protopopiatul Rădăuți, în spatele lor mergând voluntarii Centrelor de tineret Ecclesia din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, ai Asociației Studenților Creștini Ortodocși din România (ASCOR) – filiala Suceava, ai Asociației Tinerilor Ortodocși Suceveni (ATOS), îmbrăcați în frumosul port popular, cu sânziene și flori de câmp în mâini, și de elevi de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolit Dosoftei”, purtând prapuri și cruci.

În urma acestora au mers maici și preoți din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, purtând candele, toacă și cățui în care ardeau tămâie.

Racla cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou a fost străjuită cu torțe aprinse de elevi de la Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi „Petru Rareș” din Fălticeni, Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc și de subofițeri de la unitatea din Vatra Dornei, fiind urmată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, și de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar.

Au mai participat stareți, starețe, clerici de la Centrului Eparhial din Suceava și reprezentanți ai celor cinci protopopiate din eparhie.

Organizarea procesiunii a fost sprijinită de autoritățile locale, Poliția Locală, Poliția Rutieră Suceava, Inspectoratul pentru Situații de Urgență și Jandarmeria, care au supravegheat deplasarea pe întregul traseu. Mai multe echipaje SMURD au fost pregătite să intervină în caz de necesitate.

Manifestările continuă la Suceava

După procesiune, de la ora 21:00, Arhim. Dosoftei Dijmărescu, exarh cultural al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și monah la Mănăstirea Putna, a ficiat slujba Privegherii pentru sărbătoarea Cincizecimii. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul Psaltic „Inochentie de la Probota”, condus de Părintele Constantin Dan Magdalena.

Programul manifestărilor dedicate hramului Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” continuă până luni, de sărbătoarea Aducerii moaștelor Sf. Ioan cel Nou la Suceava.

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a oficiat duminică dimineață Sfânta Liturghie, iar duminică seară, în paraclisul mănăstirii, a fost organizat un concert de muzică bizantină susținut de Grupul Psaltic „Dimitrie Suceveanu” al mănăstirii, de Corul de maici al Mănăstirii Cămârzani și de Părintele Alexandru Grigoraș, membru al Corului Academic Byzantion și protopop de Sascut.

Luni, Sfânta Liturghie va fi oficiată de Arhiepiscopul Teodosie al Tomisului și un sobor de ierarhi din care vor face parte Arhiepiscopul Calinic al Sucevei și Rădăuților, Episcop Ignatie al Hușilor și de Episcopii vicari Nichifor al Arhiepiscopiei Iașilor și Damaschin Dorneanul al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Ultima slujbă din programul liturgic va fi Parastasul Voievozilor, Pomenirea domnilor Moldovei, care va fi oficiată în Cetatea de Scaun a Sucevei luni, de la ora 17:00.

Seria de manifestări se va încheia cu o nouă ediție a evenimentului intitulat „Seara valorilor sucevene”, în cadrul căreia va concerta Corul Academic Byzantion dirijat de lect. univ. dr. Adrian Sîrbu.


Moaștele Sfântului Ioan cel Nou au fost aduse la Suceava, cetate de scaun, în 24 iunie 1402, în timpul domniei lui Alexandru cel Bun (1400-1432). Ele au fost dăruite de Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol cu ocazia recunoașterii canonice a Mitropoliei Moldovei.

Foto credit: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews


Știri recente