Calea Sfintei Cruci, scară către Cer

Așa se numește procesiunea din seara de 13 septembrie cu Cinstitul Lemn al Sfintei și de viață făcătoarei Cruci, organizată de Parohia Sfântul Vasile cel Mare – Victoria din Capitală și Primăria Sectorului 1. La sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci de anul acesta, credincioșii se vor putea închina și moaștelor Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul, Mitropolitul Țării Românești, aduse de la Mănăstirea Căldărușani.

Biserica Sfântul Vasile cel Mare de pe Calea Victoriei este cunoscută și ca Biserica Sfintei Cruci, deoarece aici se află un fragment din Cinstitul Lemn al Sfintei și de viață făcătoarei Cruci. Pentru a cinsti în mod deosebit praznicul Înăl­țării Sfintei Cruci, parohia bu­cureșteană organizează de cinci ani o procesiune cu racla în care se află Lemnul Sfintei Cruci și părticele din moaștele a șapte sfinți. Astfel, după săvârșirea Vecerniei, Litiei și Acatistului Sfintei Cruci din ajunul hramului, alaiul va porni de la Biserica Sfintei Cruci, pe Calea Victoriei, pâna la troița-monument aflată în Parcul Nicolae Iorga, vecin cu Biserica Sfântul Nicolae – Tabacu. Ca în fiecare an, la finalul procesiunii, pe scena ridicată în Parcul Nicolae Iorga se va desfă­șura un concert de muzică bisericească. Invitații de anul acesta sunt membrii Corului psaltic Anastasis al Bisericii Sfântul Ilie – Rahova. În ziua hramului se va săvârși Sfânta Litur­ghie și vor fi oferite pachete pentru credincioșii cu o situație socială precară.

Mai multe informaţii în Lumina de Duminică.

Comentarii Facebook


Știri recente