Bulgaria: Doi ierarhi români au slujit la Silistra în Duminica Sfinților Mucenici de la Durostorum (FOTO)

Duminica a 3-a după Rusalii a fost proclamată în 2016 în mod solemn, în Patriarhia Bulgară, ca Duminica cinstirii soborului Sfinților Mucenici de la Durostorum.

De sărbătoarea amintită, a fost oficiată Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană „Sfinţii Apostoli Petru și Pavel” din Silistra, Bulgaria.

Din soborul de ierarhi slujitori au făcut parte şi doi ierarhi români. Este vorba despre Arhiepiscopul Teodosie al Tomisului şi Episcopul Visarion al Tulcii.

Ierarhii români au coliturghisit la Silistra la invitaţia Mitropolitului Iacob de Durostor.

Mitropolia Durostorului este una dintre cele mai vechi mitropolii şi datează, cu aproximaţie, din anul 390. Durostorum (orașul Silistra de azi) a fost cândva ultimul centru militar al Imperiului Roman, unde creștinismul a pătruns încă din secolul I. De aceea, de acolo provin mulți mucenici.

Imperiul Roman își avea dislocată în Durostorum o legiune proprie care asigura apărarea dinspre nord și foarte mulți soldați erau creștini în acele timpuri, precum Sf. Dasius, Sf. Maxim, Sf. Dada, Sf. Cvintilian, Sf. Iuliu, Sf. Valentinian, Sf. Pasicrat, Sf. Marcian, Sf. Nicandru, Sf. Calinic, Sf. Isihie (martirizați în timpul persecuțiilor lui Dioclețian – 303-304) și Sf. Emilian (362).

Foto credit: Facebook / Episcopia Tulcii

Urmăriți-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica

Comentarii Facebook


Știri recente