În Duminica Sfinților Părinți de la Sinodul al IV-lea Ecumenic, la 13 iulie 2014, drept-slăvitorii creștini severineni s-au împărtășit de alese bucurii duhovnicești. În mijlocul credincioșilor s-a aflat Preasfințitul Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, care a săvârșit Sfânta Liturghie arhiereaască în această zi de mare sărbătoare. Alături de Chiriarhul mehedințean au luat parte la ceremonia liturgică preoții și diaconii sfântului lăcaș de închinare.
Răspunsurile stranei au fost date de grupul psaltic „Sf. Nicodim”, bucurând sufletele creștinilor participanți cu frumusețea cântărilor bizantine.
„Cu binecuvântarea Părintelui Episcop, predica a fost rostită de PC Pr. George Radu Trăilescu, care a vorbit celor prezenți despre vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei, arătând cât de important este sufletul omenesc pentru Dumnezeu, Cel ce a răscumpărat întreaga Creație prin jertfa de pe Cruce. La momentul împărtășirii, zeci de credincioși s-au apropiat cu credință și cu dragoste de Sfântul Trup și Sânge al Mântuitorului, desăvârșind comuniunea tainică cu Hristos și împlinind scopul principal al participării la Sfânta Liturghie”, ne-a transmis Cătălin Cernătescu, Redactor Știri Episcopia Severinului și Strehaiei.
La finalul slujbei, parohul Catedralei, părintele consilier George Daniel Achim a făcut cunoscute alte două momente importante ce vor avea loc în săptămâna 14-20 iulie, și anume Ciumarca satului Godeanu, de pe 18 iulie și zilele Parohiei „Sf. Ilie”, manifestări cultural-religioase care vor culmina cu săvârșirea Sfintei Liturghii arhierești de duminică, 20 iulie.
Preasfințitul Nicodim i-a binecuvântat apoi pe cei de față, punându-le la inimă povețe duhovnicești.