Bucurii duhovnicești la Mănăstirea Izbuc

Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a așezat spre închinare, duminică, 17 aprilie 2016, în noua biserică mare a așezământului monahal racla confecționată recent, cu binecuvântarea Chiriarhului Oradiei, la Atelierele Patriarhiei de la Mănăstirea Pasărea, în care a fost pus un fragment din mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, Tămăduitorul și Făcătorul de Minuni, după cum ne-a precizat Pr. Cristian Rus.

Această raclă, pe lângă faptul că este binecuvântată de prezența sfintelor moaște ale Sfântului Ierarh Nectarie, în ziua de vineri, 15 aprilie 2016, a primit și înalta binecuvântare a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, prin slujba de sfințire a raclei, oficiată de Patriarhul României în Paraclisul istoric cu hramul Sfântul Gheorghe de la Reședința Patriarhală, fiind așezată în ea un fragment din moaștele Sfântului Ierarh Nectarie, ce se afla de mai multă vreme la Mănăstirea Izbuc.

În ajunul Duminicii Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, sâmbătă seara, a fost oficiată slujba Privegherii, iar apoi, duminică dimineața, Preasfințitul Părinte Sofronie al Oradiei a condus procesiunea până la biserica mare a mănăstirii, racla cu moaștele Sfântului Ierarh Nectarie fiind purtată de patru ieromonahi, unde a fost așezată spre închinare, alături de celelalte odoare sfinte, în prezența obștii așezământului monahal și a numeroși pelerini. A urmat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, săvârșită de Chiriarhul Oradiei, împreună cu un sobor de ieromonahi, preoți și diaconi, în biserica nouă cu hramurile Adormirea Maicii Domnului, Sfinții Părinți de la Sinodul I Ecumenic și Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina.

În cadrul slujbei, după citirea celor două pericope evanghelice de la Sfinţii Evanghelişti Marcu şi Luca, Chiriarhul Oradiei a rostit un cuvânt în care a vorbit despre importanța pocăinţei în urcușul duhovnicesc al fiecărui dreptmăritor creștin spre Împărăția cerurilor, scară spre cer în care avem ca modele pe sfinții Bisericii, între care și Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca.

„Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca este una dintre sfintele cele mai cunoscute ale Bisericii, una dintre sfintele care împodobesc cerul credinței noastre, prin viața ei ce este un model de pocăință adâncă în urma unor păcate grele. Viața Sfintei Maria Egipteanca, scrisă de Sfântul Patriarh Sofronie al Ierusalimului în cel de-al șaptelea veac al erei creștine, în timpul Bisericii nedespărțite, este un exemplu de urmat pentru toți oamenii, un exemplu cum omul poate ajunge, din adâncul păcatului, printr-o smerenie profundă, curată și adevărată, prin mortificarea patimilor egoiste, prin zdrobirea păcatelor, ce sunt ca niște adevărate fiare îngrozitoare, prin pocăință profundă, așadar, omul cel păcătos poate să ajungă nu doar la restaurarea demnității celei dintâi a omului, ci la mari măsuri ale sfințeniei”, a spus Preasfinția Sa.

La momentul chinonicului, un grup de credincioși din parohia Rontău, Protopopiatul Oradea, veniți în pelerinaj la Mănăstirea Izbuc împreună cu preotul lor paroh Virgiliu Bocșan, a interpretat mai multe cântări specifice perioadei Postului Mare.

La încheierea Sfintei Liturghii, Ierarhul a oficiat slujba Parastastului pentru pomenirea ierarhilor care au ctitorit Mănăstirea Izbuc, a egumenilor și stareților mănăstirii, dar și a ctitorilor și binefăcătorilor așezământului monahal, trecuți la cele veșnice.

Preacuviosul Părinte Arhimandrit Mihail Tărău, exarhul mănăstirilor și schiturilor din Episcopia Oradiei și stareţul Mănăstirii Izbuc, a adus prinos de mulţumire și recunoștință Bunului Dumnezeu pentru bucuriile duhovnicești alese revărsate în ultima perioadă asupra Mănăstirii Izbuc, atât prin intrarea, în sămbăta dinaintea Duminicii Sfintei Cruci, 2 aprilie 2016, în patrimoniul sacru al Mănăstirii Izbuc a unui fragment din Cinstitul Lemn al Sfintei și de Viață făcătoarei Cruci, fragment ce a fost așezat într-o icoană special pregătită să adăpostească acest odor sfânt și care este pusă spre închinare în noua biserică, cât și prin așezarea în noul sfânt lăcaș a raclei ce adăpostește un fragment din mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina.

Părintele exarh și stareț a adresat alese mulțumiri Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, pentru că a binevoit să sfințească racla cu moaștele Sfântului Ierarh Nectarie, dar și Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, pentru binecuvântarea oferită de a participa, la Sfânta Patriarhie, la slujba de sfințire a raclei, precum și pentru prezența la momentul așezării raclei în noua biserică mare a mănăstirii, ce s-a ridicat în ultimii ani la inițiativa, cu binecuvântarea și prin purtarea de grijă a Preasfinției Sale.

În cuvântul de încheiere, Chiriarhul Oradiei a felicitat pe Preacuviosul Părinte Arhimandrit Mihail Tărău pentru frumoasa lucrare duhovnicească, ctitoricească şi misionară ce o desfăşoară, împreună cu întreaga obște a Sfintei Mănăstiri Izbuc, mulţumind tuturor dreptmăritorilor creştini care au ajutat şi ajută la efortul ctitoricesc ce se realizează la această mănăstire. De asemenea, Preasfințitul Părinte Sofronie a subliniat importanţa și necesitatea construirii de noi catedrale și biserici, în special în Transilvania, dar și în întreaga țară, potrivite cu demnitatea neamului românesc, aceea de ctitor de lăcașuri sfinte, atât la București, în capitala României, Catedrala Mântuirii Neamului, o catedrală-simbol pentru poporul român, dar și în alte reședințe de județ, cum este noua Catedrală Episcopală din Oradea, precum și la mănăstiri și parohii, așa cum s-a construit noua biserică de la Mănăstirea Izbuc și cum se zidesc noi biserici în multe alte locuri din Eparhia Oradiei.

Comentarii Facebook


Știri recente

O săptămână de post și filantropie: Repere

A cincea săptămână din Postul Mare a fost o nouă săptămână a filantropiei la nivelul Bisericii Ortodoxe Române. Grăuntele de lumină Una dintre cele mai consistente campanii filantropice se desfășoară la Iași. În cadrul proiectului…