Bucurie și comuniune în Mitropolia Basarabiei

Săptămâna trecută în Mitropolia Basarabiei s-a desfășurat tabăra de spiritualitate pentru tineri „Apă din Piatră”. Organizată în colaborare cu Centrul Misionar Creștin-Ortodox din SUA (OCMC), tabăra a adunat 30 de participanți din Republica Moldova și Transnistria, informează „Ziarul Lumina”.

În perioada 14-19 iulie, la Vadul-lui-Vodă, Republica Moldova, a avut loc cea de-a doua ediție a taberei de spiritualitate pentru tineri „Apă din Piatră”, care a reunit 30 de participanți din cuprinsul Mitropoliei Basarabiei, precum și din Transnistria. La organizarea taberei s-au ostenit atât formatori locali, cât și tineri din România și SUA.

Tematica activităților din acest an a fost „Izvoarele Bucuriei”. Astfel, timp de cinci zile, elevii s-au bucurat de participarea la diverse activități, printre care discuții duhovnicești, ateliere de împletire a metaniilor și cruciulițelor, de pictare a icoanelor, jocuri și altele. „Tinerii au fost implicați în patru ateliere: de socializare, de dans, de prim ajutor și de muzică, care au fost conduse cu multă măiestrie de cei care le-au organizat. Pe lângă acestea, am dat slavă lui Dumnezeu împreună la Sfânta Liturghie, pe care am slujit-o la biserica din Vadul-lui-Vodă. De asemenea, am avut discuții tematice cu formatori specializați pe tema avortului și a adicției de substanțe”, a explicat părintele Sergiu Aga, organizatorul taberei din partea Mitropoliei Basarabiei.

Centrul Misionar Creștin-Ortodox din SUA (OCMC) s-a implicat, ca și anul trecut, prin participarea a cinci voluntari ortodocși, cu experiență în organizarea activităților pentru tineri. Christina Semon, voluntara OCMC care a organizat numeroase proiecte pentru tinerii din Mitropolia Basarabiei pe parcursul ultimilor doi ani, a organizat venirea echipei din SUA: „Sperăm că experiența împărtășită de către colegii americani în cadrul taberei va fi valorificată în viitorul apropiat de către colegii din cadrul Mitropoliei Basarabiei, astfel încât tradiția organizării taberei «Apă din Piatră» va continua și în următorii ani”. Conform spuselor formatorilor, tinerii participanți, nefamiliarizați cu astfel de tabere, au rămas entuziasmați de programul și de prieteniile care s-au înfiripat în acest timp scurt. „Mi-aș dori ca toți tinerii să aibă posibilitatea să participe la o astfel de tabără de spiritualitate, căci fiecare merită să fie fericit întru Hristos”, a împărtășit din impresiile sale Dorina Tudoreanu, participantă din localitatea Ștefan Vodă, Republica Moldova.

Comentarii Facebook


Știri recente