Sfârșitul anului 2010 a fost unul plin de bucurie pentru românii ortodocși din orașul Norwich din nord-estul Angliei, deoarece în preajma Crăciunului a avut loc inaugurarea oficială a Parohiei ortodoxe române ‘Sfânta Muceniță Filoteea și Cuviosul Beda’, informează „Ziarul Lumina”.
Înalt Preasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale, împreună cu un sobor de preoți, a săvârșit slujba Sfintei Liturghii precum și a botezului micuței Filoteea, fiica părintelui paroh Liviu Barbu, potrivit paginii de internet a parohiei, www.bornea.co.uk.
De asemenea, Înalt Preasfinția Sa a ținut un cuvânt de învățătură celor prezenți, felicitând pe părintele paroh. La invitația comunității românești din orașul Norwich, la slujba religioasă de inaugurare a parohiei ortodoxe române din această localitate a participat și ambasadorul României în Marea Britanie, Excelența Sa Ion Jinga.
‘Botezul a avut loc în cadrul Sfintei Liturghii, așa cum se făcea în Biserica primară. La finalul slujbei, cei care au participat au fost invitați la o gustare pregătită după Sfânta Liturghie’, a declarat părintele paroh Liviu Barbu.
În cadrul întrevederii cu membrii comunității, care a avut loc după ceremonie, ambasadorul Jinga s-a adresat celor prezenți, felicitându-i pentru inițiativa de a crea o parohie românească în oraș, ‘dovadă că românii încep să prindă rădăcini și la Norwich’, i-a încurajat să își dezvolte spiritul de solidaritate și să se integreze în comunitatea locală de o manieră care să le asigure respectul și simpatia prin statutul diplomatic.
IPS Iosif a salutat prezența ambasadorului României la eveniment, remarcând că aceasta se înscrie deja într-o tradiție care a debutat în anul 2008, ca, de câte ori este posibil, ambasadorul și mitropolitul să fie împreună în mijlocul comunităților de români din Marea Britanie, confirmând astfel sprijinul și atenția pe care autoritățile statului român și reprezentanții spiritualității ortodoxe române le acordă cetățenilor care trăiesc în afara granițelor.
Comunitatea românească din Norwich și împrejurimile acestui oraș este de dată recentă, fiind estimată la câteva sute de persoane. ‘În primul an de slujire au fost schimbate mai multe locații, am slujit într-o fostă biserică anglicană folosită ca centru de ajutorare a celor fără locuințe, apoi vara trecută, în Hedenham, în locuința cuiva, vara în grădină, iar când a venit frigul în camera din față, transformată într-o capelă îmbietoare la rugăciune. După multe peregrinări, am găsit un lăcaș de închinăciune, o biserică deosebit de frumoasă dedicată Sfântului Clement Romanul, cea mai veche din orașul Norwich. Suntem bucuroși că am reușit să închiriem această biserică pentru uzul exclusiv al comunității noastre’, a declarat părintele paroh Liviu Barbu.