Bucurie duhovnicească la Mănăstirea Dragomirna

Obștea măicuțelor din Mănăstirea Dragomirna, jud. Suceava, l-a întâmpinat astăzi, 19 ianuarie 2014, cu mare bucurie pe IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților. În această Duminică, Inaltpreasfinția Sa înconjurat de un sobor de preoți și diaconi a săvârșit Sfânta Liturghie în paraclisul de iarnă al mănăstirii, având hramul Nașterea Maicii Domnului.

„Alături de întreaga obște s-au aflat foarte mulți credincioși veniți din Dragomirna și din satele învecinate, bucuroși să primească binecuvântare Înaltpreasfinției Sale și să-i asculte cuvântul de învățătură. Răspunsurile la strana au fost date de corul de maici al mănăstirii pentru care IPS Pimen a avut cuvinte de laudă. La sfârșitul Sfintei Liturghii, s-a oficiat, ca în fiecare an, parastasul marelui om de cultură și ctitorului Dragomirnei, mitropolitul Anastasie Crimca, trecut la cele veșnice la 19 ianuarie 1629”, a precizat Doina Ciobanu, corespondent TRINITAS TV.

Situată la 12 km de orașul Suceava, mănăstirea este una din cele mai mari și importante ctitorii ale mitropolitului Anastasie Crimca și are ca hram, sărbătoarea Pogorârea Sf Duh. Ea a menționată pentru prima oară în documente la data de 4 septembrie 1605. Este construiuta din piatră , având un soclu în trepte din piatră cioplită. Un brâu lucrat tot din piatră, desparte înălțimea pereților în două registre. Frumusețea și ineditul arhitecturii sale îl face pe N. Iorga să o compare cu ” o cutie cu sfinte moaște „. Ansamblul manăstiresc este alcătuit din cinci obiective. În biserica mănăstirii se află mormântul ctitorului său iar muzeul adăpostește numeroase valori de patrimoniu.

Comentarii Facebook


Știri recente