Bucurie duhovnicească la așezământul Piatra Scrisă. Lăcașul de cult monahal și-a sărbătorit hramul

În Duminica Tuturor Sfinților Mănăstirea Piatra Scrisă din județul Caraș-Severin și-a sărbătorit hramul. La slujbă au participat un număr mare de credincioși veniți din diferite zone ale țării, informează Diac. Pavel Canea, Darius Herea de la Biroul de Presă al Eparhiei.

Cei prezenți au avut posibilitatea să se închine la un fragment din moaștele Sfântului Nectarie adus de la Schitul Feneș, precum și la un fragment din moaștele Sfântului Mare Mucenic Pantelimon adus de la metocul episcopal din Caransebeș.

Sfânta Liturghie a fost oficiată în data de 11 iunie 2017 de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. Slujba a fost săvârșită în altarul de vară al așezământului monahal. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul psaltic Ethos al Episcopiei Caransebeșului.

În cuvântul rostit, ierarhul a evidențiat semnificația deosebită a hramului lăcașului de cult monahal în anul omagial 2017.

Am venit cu mare bucurie, în anul închinat sfintelor icoane, iconarilor și pictorilor bisericești, să ne închinăm icoanei Preasfintei Treimi, icoanei făcătoare de minuni, pictată sau nepictată de mână omenească pe stânca Armenișului. În fiecare an venim aici la Piatra Scrisă în număr mare, cler și popor, ca să-L preamărim pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Treimea cea de o ființă și nedespărțită și să-i cinstim așa cum se cuvine pe toți sfinții, a spus Preasfinția Sa.

La final, ierarhul i-a conferit Ordinul episcopal Crucea Episcop Elie Miron Cristea lui Ioan Vetreș, ctitor al așezământului monahal.


Mănăstirea Piatra Scrisă se află la 25 de kilometri distanță de Caransebeș, pe drumul E70, înspre Băile Herculane. Așezământul monahal a luat ființă în locul în care a fost descoperită, pe o stâncă, icoana Sfintei Treimi, apărută acolo în mod miraculos, considerându-se astfel că locul a fost anume ales de Dumnezeu pentru construirea lăcașului Său sfânt.

Prima mențiune documentară, singura despre Piatra Scrisă, apare pe o hartă militară austriacă din anul 1788, în care pe acest loc este trecută „Stânca Sfintei Treimi”.

Icoana a fost găsită în timpul lucrărilor la calea ferată ce urma să lege Caransebeșul de Orșova, ea putând fi văzută și astăzi pe stânca negricioasă.

Noua biserică a mănăstirii a fost sfințită în anul 2008, de Preasfințitul Părinte Episcop Lucian al Caransebeșului, la hramul așezământului mănăstiresc.

Comentarii Facebook


Știri recente