Bucurie duhovnicească în parohia Umbrărești I, județul Galați

În Duminica dinaintea Înălțării sfintei Cruci, la 13 septembrie 2015, credincioşii Parohiei Umbrărești I, Protopopiatul Tecuci, județul Galați, au avut bucuria prezenţei în mijlocul lor a Arhiepiscopului Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian.

Sfinţirea bisericii parohiei ocrotite de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil

Înaltpreasfinţitul Părinte Casian a oficiat slujba de sfințire a bisericii și a clopotniței, înconjurat fiind de un ales sobor de preoţi din Administraţia Eparhială şi din parohiile învecinate. Lăcaşului de cult i-a fost acordat şi un al doilea hram închinat Sfinţilor Români. La eveniment au fost prezenţi numeroşi credincioși din parohie şi nu numai, după cum ne-a transmis pr. Gabriel Molocea, Consilier Misionar şi Mass–media al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Liturghie arhierească

În continuare, pe o scenă special amenajată, a fost săvârșită Sfânta Liturghie, la slujbă participând și o parte din elevii Şcolii Gimnaziale din localitate, înveşmântaţi în tradiţionalul port popular, care au oferit răspunsurile liturgice la strană.

Daruri şi distincţii

La final, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian a acordat o serie de diplome care au evidenţiat atât contribuţia autorităţilor locale, cât şi jertfelnicia credincioşilor, care au dorit să înfrumuseţeze locaşul de cult, iar preotului paroh, Vasile Marin i-a fost conferit rangul de iconom-stavrofor.

Întrucât toți elevii se află în pragul deschiderii unui nou an școlar, Chiriarhul Dunării de Jos a oferit la peste 50 de copii aflați în evidențele speciale ale parohiei, ghiozdane complet echipate cu rechizite școlare.

Slujbă de pomenire pentru ctitori

Evenimentul s-a încheiat cu săvârșirea Slujbei Parastasului pentru slujitorii și ctitorii trecuți la Domnul, urmat de tradiţionala agapă creştinească. Membrii Consiliului şi Comitetului parohial au pregătit agapa pentru peste 600 de persoane, atât credincioşi participanţi, cât şi persoane bolnave, nedeplasabile, aflate în evidenţele speciale ale parohiei, pentru cele din urmă fiind pregătite pachete cu alimente de primă necesitate, cărţi de rugăciuni şi iconiţe.

***

Situată în nordul județului Galați, localiatatea Umbrărești este menționată documentar pentru prima dată la 15 iulie 1448, când Petru Voievod, domn al Țării Moldovei dăruiește lui Pan Cernat ploscar și fratelui său, Șteful sate din această zonă. Tradiția locală consemnează faptul că denumirea de Umbrărești provine de la faptul că în această parte de țară existau codri seculari, cu multă umbră. Din însemnările vremii reiese că lucrarea de construire a lăcaşului de închinare din localitatea Umbrăreşti (numită şi Bozieşti) ar fi început în anul 1881, slujitori la altar fiind preoţii Mănuilă, Vasile Sârghie şi fratele său, Tudorache. Construcţia a fost încredinţată unui credincios pe nume Alec Botezatu. Biserica sfinţită în anul 1886 şi resfinţită în anul 1969.

Datorită deteriorărilor survenite în urma trecerii anilor şi a vitregiilor vremii – cutremure şi inundaţii, în luna iunie a anului 2010, constatând deteriorarea acestui locaş de cult, Chiriarhul Dunării de Jos a dispus consolidarea / reabilitarea acestuia. Lucrările s-a realizat prin osârdia pr. Vasile Marin, împreună cu cei din Consiliul şi Comitetul parohial, cu ajutorul Primăriei şi Consiliului Local, la care s-au adăugat sumele provenite din obolul bunilor şi jertfelnicilor credincioşi participanţi la slujbele şi la viaţa duhovnicească a acestei parohii.

Catapeteasma, iconostasul, scaunul arhieresc şi strănile, toate sculptate în lemn de stejar, au fost donate de arhim. Epifanie Bulancea.

Comentarii Facebook


Știri recente