Bucurie duhovnicească în Parohia Florica din județul Buzău

Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a oficiat duminică, 07 februarie 2016, în biserica Sfânta Cuvioasă Parascheva a Parohiei Florica din județul Buzău, Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de slujitori – preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic misionar Sfântul Roman Melodul.

În cuvântul de învățătură, ierarhul a arătat înțelesurile duhovnicești ale pericopei evanghelice din Duminica a 16-a după Rusalii, care ne-a prezentat Pilda talanților.

„Prin intermediul acestei pilde, Mântuitorul Hristos ne arată că Dumnezeu – Părintele ceresc este bun și iubitor față de toți oamenii; le oferă tuturor, cu generozitate, mai multe sau mai puține daruri, fără să le ceară nimic, în schimb. Aceste daruri speciale sau harisme sunt predispoziții sau înclinații native ale oamenilor, spre îndeplinirea anumitor activități, precum pictura, sculptura, arhitectura, muzica; vocația și pasiunea pentru literatură, istorie, chimie sau matematică, pentru medicină sau pentru slujirea preoțească; iar exemplele pot continua.

„Din faptul că talanții au fost încredințați în mod diferențiat, în funcție de puterile fizice și intelectuale ale slujitorilor, reiese marea înțelepciune a lui Dumnezeu, Care ține, totdeauna, seama de capacitatea oamenilor de a cultiva și lucra darurile primite. Apoi, din precizarea Domnului Hristos că acel om «a plecat departe» (cf. Matei 25, 14), înțelegem îndelungă-răbdarea lui Dumnezeu, care va dura până la sfârșitul veacurilor. El îi acordă omului suficient timp, pentru a-și valorifica darurile, și anume timpul vieții pământești. Abia la obșteasca Înviere, când va avea loc Judecata universală, îl va întreba ce a făcut cu viața sa; dacă a prețuit sănătatea, dacă a știut să gestioneze, în chip responsabil, libertatea, săvârșind binele și evitând răul, dacă și-a cultivat și valorificat, cu înțelepciune, talanții primiți la naștere.

Să nu uităm că Dumnezeu i-a creat pe oameni ființe sociale, menite să trăiască în comunitate; tocmai de aceea le-a oferit daruri diferite, pentru ca fiecare să fie de folos și celorlați semeni ai săi, prin valorificarea darului propriu. Un lucru foarte important ce trebuie subliniat este acela că nimeni nu vine pe lume fără să fi primit de la Dumnezeu cel puțin un talant, adică un dar special. Datoria omului este aceea de a-și descoperi darul ce-l face deosebit, în raport cu semenii săi, să-l cultive prin muncă cinstită și asiduă și să-l facă roditor, pentru sine și pentru cei din jurul său. Talanții sau darurile primite presupun, însă, o mare răspundere în fața lui Dumnezeu, față de Care omul trebuie să se arate mulțumitor și recunoscător”.

Așadar, la bunătatea și îndelunga-răbdare a Părintelui ceresc, omul trebuie să răspundă cu lucrare și responsabilitate. Cel care nu se va strădui să-și valorifice darurile în viața pământească va fi tratat, la Judecată, ca «sluga vicleană și leneșă», care și-a îngropat talantul, motiv pentru care stăpânul a poruncit să fie aruncată în «întunericul cel mai din afară» (cf. Matei 25, 30). Dimpotrivă, cei ce lucrează, cu hărnicie și pasiune, la multiplicarea darurilor primite vor fi răsplătiți de Dumnezeu cu darul sfânt al bucuriei atât, pe pământ, cât, mai ales, în Împărăția cerurilor, a subliniat Chiriarhul Buzăului și Vrancei.

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a primit din partea parohiei o icoană cu Maica Domnului și un album despre Mănăstirea Antim din București.

Locașul de cult din Parohia Florica a fost construit între anii 1885-1887. Ca urmare a cutremurelor din 1977 și 1986, biserica a suferit grave avarii, motiv pentu care, ulterior, s-au realizat importante lucrări de renovare.

Între anii 2009-2011, au fost ridicate o capelă mortuară, închinată Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, și o casă praznicală, prin strădania preotului paroh, Eduard Gheorghe Mihalcea, cu sprijinul preotului coslujitor, Radu Marin, și al credincioșilor din parohie.

Comentarii Facebook


Știri recente