Bucurie duhovnicească în parohia „Buna Vestire” din orașul Beclean

În a treia zi de Crăciun, 27 decembrie 2013, în ziua pomenirii Sfântului Ap. Întâiului Mucenic și Arhidiacon Ștefan, PS Vasile Someșanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Clujului a oficiat Sf. Liturghie în Biserica cu hramul „Buna Vestire” din orașul Beclean, potrivit Radio Renașterea. Alături de Preasfinția sa a slujit un sobor de preoți și diaconi, din care a făcut parte și protopopul de Beclean, pr. Doru Zinveliu. În cadrul cuvântului de învățătură rostit de PS Vasile la finalul slujbei, Preasfinția sa a dat câteva semnificații Sărbătorii Crăciunului, vorbindu-le credincioșilor totodată și de martiriul Sf. Arhid. Ștefan: „Gândindu-ne la drumul pe care magii l-au făcut spre peștera din Bethleem, unde L-au aflat pe Pruncul Dumnezeiesc și la porunca primită lor de a se întoarce pe altă cale, știind că Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne descoperă dimensiunea celor două căi pe care omul poate să meargă în viața sa pământească, una care trece printr-o poartă largă, dar care duce la întuneric, la suferință, și ocale strâmtă, calea mărturisirii și a trăirii Adevărului- cale ce duce la viața cea veșnică. Această cale au descoperit-o și cei care în anumite situații deosebite, de excepție ale vieții, rămânând statornici și constanți în mărturisirea lui Hristos au acceptat-o, este calea martiriului, pe care a pășit și Sf. Arhid. Ștefan.”

În după-masa celei de-a treia zi a Crăciunului, PS Vasile a oficiat slujba Vecerniei în parohia Ciceu-Giurgești.

Comentarii Facebook


Știri recente