Bucuria binecuvântării prezentă în iubirea dintre părinți și copii

Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Duminica Părinților și Copiilor, 01 iunie 2014:

Duminica Părinților și a Copiilor, rânduită de Dumnezeu în acest an chiar de 1 iunie – Ziua Internațională a Copilului, a fost stabilită de Sfântul Sinod al Bisericii noastre în ședința sa din 29 februarie 2009, hotărârea nr. 629, pentru a evidenția importanța familiei creștine.

În contextul actual, când valorile familiei creștine tradiționale desconsiderate, este importantă mărturisirea și cultivarea valorilor specifice familiei. Într-o lume din ce în ce mai secularizată, în care relațiile din interiorul vieții de familie (legăturile dintre soț și soție, dintre părinți și copii), precum și relațiile dintre familie și societate sunt distorsionate, Biserica în general și fiecare creștin în parte trebuie să dea mărturie despre valoarea unică a vieții de familie. O societate matură și responsabilă poate fi structurată și coagulată în mod autentic și trainic, prin apărarea și promovarea valorilor specifice familiei tradiționale. Prin asumarea acestor valori se poate dezvolta o comunitate, înțeleasă ea însăși în sens mai larg, mai cuprinzător, ca fiind o familie.

Biserica Ortodoxă Română, Mama spirituală a poporului român, cum o numea atât de frumos și de inspirat poetul nostru național, Mihai Eminescu, îi iubește pe toți fiii săi duhovnicești, dar îi cinstește în mod deosebit pe cei care apără valorile credinței strămoșești, păstrate în decursul istoriei cu multe jertfe.

Anul 2014 a fost proclamat, prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii și al Sfintei Împărtășanii) și Anul comemorativ al Sfinților Martiri Brâncoveni, cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la martiriul lor.

Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, domnitor al unei țări creștine și părinte model de familie creștină, ne învață pe toți că, oricât de grele ar fi vremurile, lumina, puterea și curajul credinței în Hristos nu pot fi biruite de puterile întunericului.

Sfântul Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu și soția sa, Maria Doamna, au fost binecuvântați de Dumnezeu cu nașterea și creșterea în credință a celor 11 copii ai lor: patru fii și șapte fiice. Cei patru fii au murit ca martiri, iar fiicele au construit biserici și au promovat cultura creștină românească, dovadă grăitoare fiind mai ales Biserica „Domnița Bălașa” din București. Părinți iubitori, păstrători și apărători ai valorilor credinței ortodoxe – transmisă din generație în generație, ca un testament duhovnicesc – Sfinții Brâncoveni sunt modele pentru familia creștină.

Astăzi, Biserica noastră încurajează toate familiile să primească, în suflet, bucuria de a fi creștini, de a prețui viața în familie, de a se împlini prin nașterea și creșterea copiilor, în duhul iubirii jertfelnice față de Hristos și de Biserica Sa, prețuind în același timp istoria și viața poporului român. Acestea sunt repere fundamentale ale unei societăți sănătoase din punct de vedere spiritual, cu un rol decisiv în formarea și educarea copiilor, atât pentru viața prezentă a societății de azi, cât și pentru a trăi veșnic în iubirea lui Dumnezeu.

Biserica Ortodoxă Română se implică constant în ajutorarea materială a multor copii, tineri, părinți și bunici, mai ales în parohiile sărace, care au nevoie de atenție și purtare de grijă, și totodată ea contribuie la formarea spirituală a tinerei generații, în dragoste față de Dumnezeu și de semeni.

În acest sens, a fost organizat concursul național de proiecte „Sfânta Euharistie – lumina vieții creștine”, prin Sectorul teologic-educațional al Patriarhiei Române, concurs adresat copiilor și tinerilor din grupele de cateheză ale parohiilor din țară implicate în programul catehetic „Hristos împărtășit copiilor”. Prin aceasta, Biserica ajută duhovnicește pe tinerii de toate vârstele, îi luminează prin Sfânta Taină a Spovedaniei, îi hrănește cu Sfânta Împărtășanie și îi învață să cultive legătura dintre viața liturgică și activitatea social-filantropică, dintre rugăciune și faptă bună.

Cu prilejul Duminicii Părinților și a Copiilor, îndemnăm părintește pe toți copiii și tinerii să cinstească pe părinții lor trupești și duhovnicești, iar pe părinții lor îi sfătuim să iubească pe copii ca fiind darul lui Dumnezeu pentru familie, Biserică și societate. De asemenea, îndemnăm pe părinții și copiii, din țară și din străinătate, să-i ajute și pe cei săraci, bolnavi și singuri pentru a simți și ei la rândul lor că fac parte din marea familie a Bisericii și a poporului român.

Ne rugăm Preasfintei Treimi să binecuvinteze toate familiile și să le dăruiască sănătate și mântuire, pace și bucurie, întru mulți și fericiți ani!

DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Foto: Arhivă

Comentarii Facebook


Știri recente